DUMINICA A XXVII  DUPĂ RUSALII

Lc 13,10-17

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.

    O dată cu praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului începe să se cânte la strană „Hristos Se naşte măriţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă” (catavasiile Naşterii) în vederea pregătirii noastre pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos. Cântarea ne aminteşte că Hristos Dumnezeu fiind, se face om asemenea nouă ca pe noi oamenii să ne înalţe la cele cereşti. Cântarea are rol de îndemn, acela de a ne înălţa şi noi spre cele cereşti, de a ridica fruntea noastră plecată din pricina asupririi vrăjmaşului, deoarece Hristos vine şi noi suntem chemaţi să-L aşteptăm demni, cu fruntea sus. Restaurarea omului vechi, a omului căzut este esenţa slujirii Mântuitorului, care vine să ne prezinte un om nou, un om pentru care cerul devine realitate. Hristos ne cheamă să formăm un neam ales, un neam de regi pentru împărăţia Sa. Minunea din această duminică, a vindecării femeii gârbove ne arată că  Domnul nostru nu este insensibil la problemele noastre. Femeia din cauza bolii nu putea să stea dreaptă înaintea Domnului,  verticalitatea trupului fiind adeseori asemănată cu cea a vieţii, fără pericolul de a cădea în păcatul semeţiei. Trufia este păcat, verticalitatea este virtute, iar între ele distanţa e foarte scurtă. Un singur cuvânt, dar un cuvânt ce a despărţit lumina de întuneric şi viaţa de moarte : Hristos. Semeţul se laudă cu starea sa ca fiind merit propriu, omul demn ştie că verticalitatea lui fizică şi morală slujesc nu propriile interese ci pe Hristos, cel care este chip al omului frumos.

  Femeia cu chipul schimonosit de povara trupului se va ridica prin Hristos demnă şi frumoasă privind chipul Stăpânului său, care ne invită să luăm parte la frumuseţea lumii, creată special pentru noi. Dacă rămânem drepţi vom putea vedea cerul deschis pentru noi, dacă alegem umila poziţie a femeii gârbove putem vedea pământul  ce nu ne aparţine, deoarece pentru noi s-a deschis cerul.

preot  Tudor BUDEANU