Cu ocazia intrării în noul an Parohia Ortodoxă Română Macea, vă urează tuturor multă sănătate şi împliniri frumoase precum şi un sincer şi călduros ,,La mulţi ani"
Spre lectură un minunat cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur
Anul iţi vă merge
bine, nu când tu vei zace beat în ziuă cea dintâi a lui, ci când atât în ziuă
cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi tu vei face fapte
plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea, nu vinul, ci
cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtuna, cuvântul lui Dumnezeu aduce
linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alunga zgomotul; acela întunecă
mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care
înainte era departe, acesta ia grijă, care este de faţă. Căci nimica nu poate
aşa de tare însenina, că învăţătura înţelepciunii, de a preţui puţin lucrurile
cele de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca
trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici
cinstea, nici măgulirile. Dacă tu posezi astfel de înţelepciune, atunci poţi să
priveşti pe un bogat, fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la
sărăcie şi totuşi să nu pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie
să prăznuiască sărbătorile numai în ştiute zile, ci tot anul trebuie să fie lui
sărbătoare. Cum însă trebuie să fie formată acea sărbătoare, care se cuvine
lui? Pavel zice: “Să prăznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul răutăţii
şi al vicleşugului, ci intru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Cor. V, 8).
Dacă ai conştiinţă curată, tu serbezi în toate zilele, saturandu-te cu
nadejdeie cele slăvite şi indestulandu-te cu aşteptarea bunurilor celor
viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţă liniştită, şi eşti împovărat cu multe
păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, şi totuşi nu te vei afla mai bine
decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea
este întunecată? Aşadar, dacă voieşti, ca să ai vreun folos de la anul nou,
mulţumeşte acum, când a trecut un an, mulţumeşte Domnului, ca el te-a adus până
aici, frânge inima ta, număra zilele vieţii tale, şi zi către tine însuţi:
zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, noi am şi săvârşit o mare
parte din cale, dar ce bine am făcut noi. Oare nu ne vom duce noi de aici
deşerţi şi goi de toată dreptatea? Judeţul este înaintea uşii, viaţa noastră
pleacă spre bătrâneţe.
Acestea le cumpăneşte
în ziuă anului nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la
cele viitoare, ca să nu ne zică cineva aceea ce proorocul zicea iudeilor:
“Zilele lor s-au stins intru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Ps.
LXXVII, 37), Această sărbătoare neîncetată, despre care eu am vorbit, care nu
cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, poate să
o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă
nici cheltuiala şi nici avere, ci numai singură fapta cea bună. Tu nu ai avere,
dar ai frică lui Dumnezeu, care este mai preţioasă, decât toate comorile, o
comoară netrecătoare, neschimbacioasa, ne secata. Priveşte cerul, cerul
cerurilor, pământul, marea, aerul, soiurile dobitoacelor, feluritele plante şi
tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietate a Domnului. Servitorul unui Domn atât de bogat
nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă către tine.
A se veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare
intransele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele
asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti slobod de aceste slăbiciuni, ai
vârstnicia creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De aceea nu mai aprinde în
această zi focuri pe pieţe, ci aprinde inaultrul tău lumina cea duhovnicească;
căci “aşa trebuie să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, zice Domnul,
ca văzând ei faptele voastre cele bune, să proslăvească pe Tatăl vostru, care
este în cer” (Mat. V, 16). Această lumină îţi vă face mare câştig. Nu încununa
uşile casei tale, ci poartă-te aşa, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos
cununa dreptăţii. Nu face nimica inzadar, nimica fără temei, ci toate intru
cinstea iui Dumnezeu, precum Pavel zice: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori
altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Cor. X, 31).
Tu întrebi: Cum poate cineva să mănânce şi să bea întru slava lui Dumnezeu?
Cheamă un sărac, primeşte prin transul pe însuşi Hristos la masa ta, şi tu ai
mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu. Dar el voieşte, ca noi nu numai să
mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa, d.p.
ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le
facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată.
Când tu ieşi, spre a merge la Biserică, ca să iei parte la rugăciune şi la
învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi
să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi
zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de
oameni răi şi obraznici, atunci ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi tu ai
rămas acasă întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă cineva poate a ieşi de acasă şi
a rămâne acasă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a laudă şi a dojeni
întru slava lui. Dar întrebi tu, cum se poate a lauda sau a dojeni pe cineva
întru slava lui Dumnezeu? Voi adeseori şedeţi în locurile voastre de lucrare,
şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi
îngâmfaţi, înconjuraţi de lingăi şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe,
plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci dacă tu vei
auzi pe cineva zicând: iată un om norocit şi vrednic de râvnit, dojeneşte
aceasta vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava
lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de
înţelepciune şi de fapta cea bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele
pământeşti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus:
pentru ce acest om să fie norocit? Poate pentru că el are un cal frumos de
minune, împodobit cu frâu scump, şi multe slugi şi o haină luxoasă, şi în toate
zilele petrece în beţie şi în desfătare? Tocmai pentru aceea el este nenorocit
şi în treaptă cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd, că voi de la el însuşi
nimic nu puteţi lăuda, ci numai lucrurile cele dinafară, calul, frâul, haina,
care toate nu fac parte din ei însuşi. Spuneţi, poate oare să fie ceva mai
sărăcăcios, decât când calul său şi frâul aceluia şi frumuseţea hainei şi
mulţimea slugelor se admiră, iar însuşi stăpânul trece fără nici o laudă? Cine
poate să fie mai sărac decât acela, care întru sine nu are nimic frumos, ci se
împodobeşte numai cu cele străine? Podoabă şi bogăţia noastră cea adevărată,
cea proprie, consta nu în slugi, nu în haine, şi în cai, ci în faptă cea bună a
inimii, în bogăţia faptelor celor bune şi în bucuratoarea încredere în
Dumnezeu.
Iar dacă altă dată tu vezi trecând pe un sărac, pe un putin-pretuit şi
nebăgat în seamă, care trăieşte foarte cu anevoie, dar foarte îmbunătăţit,
laudă-l înaintea celor de faţă, şi lauda ta este o îndemnare pentru dânşii, o
chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreapta. Dacă ei zic: acesta este ticălos
şi nenorocit, raspundele: Dimpotrivă, el este cel mai norocit; căci el are
prieten pe Dumnezeu, soaţa a vieţii pe faptă cea bună, el posedă o comoară
netrecătoare, căci are o conştiinţă curată. Ce poate să-i vatăme lui lipsa
bogăţiei cei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cele
cereşti. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare
plată pentru laudă şi pentru doajana, căci pe amândouă le faci întru slava lui
Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori noi ne
supărăm pe slugele şi pe supuşii noştri, dar cum putem să-i pedepsim pentru
Dumnezeu? Când vezi, că sluga ta, sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi
cu tine, s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umbla la locuri rele, nu se îngrijeşte
de sufletul său, jura, minte, s.a. ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea
cea dreaptă, pune-l la rânduiala, şi toate acestea vor fi făcute întru slava
lui Dumnezeu. Iar dacă vezi, ca el a greşit împotriva ta însuţi, şi în slujba
ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei fi iertat întru slava lui Dumnezeu. Dar
spre părere de rău, mulţi fac cu totul din contră, atât în privire către
cunoscuţi, cât şi către slugele lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră
înşine, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă dacă ei au
jignit pe Dumnezeu şi s-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici
o vorbă pentru aceasta.
Mai departe, poate tu trebuie să-ţi agoniseşti prieteni. Deci fă-ţi prieteni
pentru Dumnezeu. Dar şi vrăjmaşi să ţi-i faci pentru Dumnezeu. De trebuie să-ţi
faci vrăjmaşi, fati-i pentru Dumnezeu, însă cum putem noi să ni-i facem
prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să căutăm nu astfel de prieteni, de la
care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă, şi care ne părtinesc în lucrurile
cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni, care totdeauna ţin
sufletul nostru în orânduiala, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc
greselele noastre, dojenesc calcările de lege ale noastre, când cădem iarăşi ne
scoală, şi prin sfat şi rugăciune ajuta apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe
un om destrămat, călcător de lege, plin de păcate şi de socotinti rele, care
voieşte să te aducă la cădere şi să te amăgească, retragete-te şi fugi, precum
a poruncit Hristos să faci, când a zis: “de te sminteşte ochiul tău cel drept,
scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Mat. V, 29). Prin aceasta el îţi porunceşte,
ca şi pe prietenii, pe care tu îi iubeşti, ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt
foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când
mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate, şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta
pentru Dumnezeu. Şi când taci să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să
ia parte la o societate pentru Dumnezeu? Când tu în societate cu alţii vorbeşti
nu despre lucruri pământeşti, nu despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci
despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad, când nu vorbeşti nimic de
prisos şi fără de minte, precum d.p. cine a dobândit o diregaiorie, cine a fost
pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de
bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când
el socotea, că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi alte cele de asemenea
lucruri. Despre astfel de iucruri noi înşine nici să începem vorba, nici cu
alitii să nu convorbim despre ele, mai vârtos să avem în vedere, ca să facem şi
să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi tu poţi să taci pentru Dumnezeu, când vei fi tratat cu cutezare sau
ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu
nobleţe de suflet, şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem întru
slava lui Dumnezeu nu numai a laudă şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a
ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem încă şi a ne întrista şi a ne
bucura spre slava lui Dumnezeu. Adică când tu te vezi pe sine sau pe un frate
căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin aceasta întristare tu vei
câştiga mântuirea cea fără de căinţă, adică cum zice Apostolul Pavel:
“întristarea, care este după Dumnezeu, lucrează pocăinţă spre mântuire fără de
căinţă” (ÎI Cor. VII, 10). De asemenea, când vezi pe un altul norocit, nu-l
pismui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu pentru aceea, ca pentru binele tău propriu,
căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi vă aduce
mare plată. Căci spune mie, poate să fie cineva mai vrednic de jalit, decât
pismataretul, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se
întristează, când altuia îi merge bine, şi prin aceasta întristare el totodată
îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu? Trebuie oare să mai adaug, ca noi putem şi a
cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu, când d.p. nu cerem preţ mai mare
decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile scumpetii, şi încă dăm atunci
săracilor din proviziile noastre? “Cel ce precupeţeşte grâul este blestemat”
(Pild. XI, 26), zice Domnul.
Însă ce trebuie să
număr eu toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji
pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în
unghi cu sfoară şi aşa întocmesc zidirea, că partea ei cea din afară să nu fie
nepotrivită; aşa trebuie şi noi de-apururea să întrebuinţăm ca o sfoară
cuvintele Apostolului: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi,
toate să le faceţi întru slava lui Dumnezeu” (I Cor. 10, 31). Aşadar ori de ne
rugăm, ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm
ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu
poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem nici să grăim. Iar acel grai
al Apostolului totdeauna să-! purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o
armă sigură şi că pe o comoară scumpă, şi să-l înscriem în inima noastră, ca
noi toate să facem, să grăim, să săvârşim spre slava lui Dumnezeu, şi ca să
dobândim slava de la Domnul atât aici cât şi ia sfârşitul acestei călătorii
pământeşti. Căci el zice: “Cine mă cinsteşte pe mine, şi eu îl voi cinsti pe
acela”. Însă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe
Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi
slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor! Amin.
de Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvinte de Învăţătură