Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Lc 10,25-37
Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,
Sunt cunoscute tuturor cuvintele de la slujbe:„ Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Ta”.
Sfânta Liturghie, în întregimea ei, este o arătare a milei lui Dumnezeu către oameni. Preotul spune, vorbind cu Dumnezeu: „Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la cer, de şederea cea de-a dreapta, de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire. Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate “.
E bine să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, la Părintele ceresc cel bun, mai bun decât părinţii noştri cei pământeşti, în cartea proorocului Isaia, găsim cuvântul lui Dumnezeu prin proorocul Isaia:
“Oare va uita mama pe copiii săi, oare nu-i va fi milă de fiul pântecelui ei şi chiar dacă mama va uita pe fiii săi, Eu nu te voi uita pe tine”.
E bine să ştim că Domnul Hristos cere de la noi să fim şi noi ca samarineanul milostiv, adică să dăm ceva din prinosul nostru, pentru că samarineanul milostiv a dat din prinosul lui, a dat ceva din comoditatea lui, a dat ceva din averea lui, a dat ceva din osteneala lui, în înţelesul că a purtat grijă de omul acela şi după aceea s-a dus mai departe. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege „ Fă şi tu la fel!”, adică dă şi tu din prinos.
Domnul Hristos arată în pilda aceasta cu samarineanul milostiv că trebuie să fim şi noi milostivi, şi de aceea a spus-o, ca exemplu de iubire faţă de aproapele. Să ajuţi, să fii binevoitor, să faci ceva, să fi interesat, să nu te gândeşti ce pot face alţii, ci să te gândeşti ce trebuie să faci tu, ce ai puterea să faci în condiţiile tale.
Bineînţeles că dacă un singur om ar face lucrul acesta, s-ar putea să acopere multe necazuri, multe lipsuri. Dacă oamenii se unesc şi fiecare e un samarinean milostiv, atunci foarte mult s-ar putea interveni spre binele altora şi mai ales dacă lucrul acesta s-ar face în mod susţinut. Dacă faci o dată în viaţă un bine şi apoi te gândeşti la binele acela şi alt bine nu mai faci, nu-i destul, în orice caz nu eşti un samarinean milostiv.
Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. “Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Mt.7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva pozitiv, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. “Fereşte-te de rău şi fă binele “, zice psalmistul în programul pe care 1-a cuprins el în psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fa binele “. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „ Fereşte-te de rău “? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.
Domnul Hristos ne recomandă în Sfânta Evanghelie şi pe alţii, haideţi să ne gândim la sutaşul din Capernaum de care s-a minunat Domnul Hristos, haideţi să ne gândim la femeia canaaneancă, pentru care a zis Domnul Hristos: “O femeie, mare este credinţa ta!”. Haideţi să ne gândim la tânărul cel bogat care, deşi nu urma Domnului Hristos, totuşi avea lucruri mai mari decât avem noi. Când Domnul Hristos i-a înşirat poruncile pe care trebuie să le împlinească el răspunde: “Da pe astea le-am împlinit” şi atunci Domnul Hristos, ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu (cap. 10): “A privit la tânărul cel bogat şi i-a fost drag de el”.
Sunt cuvinte de preamărire a lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare, pentru iubirea lui faţă de noi, sunt cuvinte care ne încredinţează de bunătatea lui Dumnezeu, de aceea noi cerem cu încredere mila lui Dumnezeu când zicem “Doamne Miluieşte!”. La rugăciunile de dezlegare pe care le rostesc preoţii, se afirmă şi că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare cât de mare este mărirea lui Dumnezeu şi zicem că „precum este mărirea Ta aşa este şi mila
Toate ale lui Dumnezeu, precum Dumnezeu însuşi, sunt nemărginite şi El este nemărginit. Avem încredinţarea aceasta că Dumnezeu, Care a trimis pe Fiul Său să se jertfească şi să sufere pentru mântuirea noastră, pentru ca lumea să aibă viaţă, a făcut aceasta din iubire. Atât de mare este iubirea Lui încât pe Unul-Născut, Fiul Său, L-a dat pentru noi, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, scrie că dacă Dumnezeu L-a dat pe Fiul său pentru noi oare nu ne va da toate împreună cu El? (Rom. 8, 32)
Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim jertfa Mântuitorului, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim învierea Domnului nostru Iisus Hristos – pentru că învierea se întemeiază pe jertfă – şi mai pomenim mila lui Dumnezeu şi când pomenim înălţarea la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui şi cea de-a doua venire. Toate s-au făcut şi se vor face pentru binele nostru sufletesc.
Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim de întruparea Mântuitorului, venirea în lume, Naşterea din Preasfânta Fecioară Măria, pentru că toate s-au făcut din iubire şi toate sunt cuprinse în Crucea Mântuitorului care este Faţa lui Dumnezeu îndreaptă către lume, pentru că pomeneşte iubirea lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Mila lui Dumnezeu faţă de noi ne obligă să avem milă fată de alţii
Toate acestea şi altele ca acestea, iubiţi credincioşi, ne aduc în faţa lui Dumnezeu cu înţelegerea că mila lui Dumnezeu ne este dată nouă tuturor, dar mila lui Dumnezeu faţă de noi ne îndatorează ca şi noi să avem milă faţă de oameni. A zis Domnul Hristos “Milă voiesc, iar nu jertfă” (ML 9,13 şi 12,7). Cuvântul este din proorocul Osea. Domnul Hristos 1-a adus în conştiinţa credincioşilor, a fost însemnat în Sfânta Evanghelie şi-1 găsim în 2 locuri: în Evanghelia de la Matei,« milă voiesc…, duceţi-vă şi vă întrebaţi ce înseamnă „milă voiesc, iar nu jertfa”».
Deci, vreau să fiţi milostivi unii cu alţii, nu vreau să-mi aduceţi jertfe de animale! Mila voastră este jertfa cea adevărată, mila faţă de oameni, mila faţă de cei ce au trebuinţă de ajutorul vostru, angajarea oamenilor cu bunăvoinţă. La aceasta ne îndeamnă Domnul nostru Iisus Hristos când ne recomandă pe samarineanul milostiv.
Duminica trecută, din cele citite din Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie, a fost pomenit un om nemilostiv, un om bogat care nu dădea, care nu avea bunăvoinţă faţă de cei lipsiţi. Şi am aflat din Sfânta Evanghelie – aceea cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv – că bogatul nemilostiv s-a dus în iad. Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi şi să fim milostivi cum a fost samarineanul milostiv.
S-a citit astăzi la Sfânta Liturghie despre un om pe care Domnul Hristos ni-1 recomandă şi nouă, ca să facem şi noi la fel ca el. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege: “Du-te şi fă şi tu asemenea “, fa şi tu la fel. Astfel, Domnul Hristos a vorbit şi cu noi – care citim Evanghelia, spunându-ne să fim la fel ca samarineanul milostiv.
Ce a făcut samarineanul milostiv? Din pilda cu samarineanul milostiv aflăm că în timp ce doi oameni, un preot şi un levit (oameni de la care s-ar fi aşteptat toţi să fie mai binevoitori), au trecut cu nepăsare pe lângă un om care avea trebuinţă de ajutor pentru că a fost prădat de tâlhari şi bătut, fiind lăsat aproape mort, pe marginea drumului, mai la urmă, a trecut şi un om care făcea parte dintr-un popor hulit, dintr-un popor nebăgat în seamă, dintr-un popor dispreţuit, samarinenii. Domnul Hristos ni-1 arată pe acela că a fost milostiv şi nu s-a mulţumit numai să privească la necazul omului, cum au făcut cei doi care au trecut mai departe cu nepăsare, ci el s-a apropiat nu ca să privească si să facă un reportaj despre asta, ci ca să se încredinţeze de starea omului şi să vadă ce poate face pentru el.
Noi ştim din Sfânta Evanghelie, în legătură cu înmulţirea pâinilor, înainte de a-i sătura Domnul Hristos pe cei mulţi care erau acolo şi aveau trebuinţă de hrană, că ucenicii Domnului Hristos au zis: “Dă drumul mulţimilor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare, că aici e loc pustiu şi ceasul este spre seară ” (Mt. 14,15). Domnul Hristos le spusese un cuvânt veşnic pe care nu 1-a auzit samarineanul milostiv: “N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce ” (Mt. 14,16).
Cu asta Domnul Hristos i-a obligat pe ucenicii săi să rămână cu luare aminte la necazurile oamenilor şi să intervină ei, nu să-i lase să se descurce, cum s-ar zice: «Lasă, că s-or descurca ei cumva!». întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare în legătură cu orice om care ne vine în faţă este: “Ce pot face eu pentru omul acesta care-mi vine în faţă şi pe care de fapt nu întâmplarea, ci Dumnezeu mi l-a trimis în faţă? ”
Ce a făcut samarineanul milostiv? A încercat să-1 ajute pe acela din prinosul lui şi anume, întâi i-a legat rănile, punând pe ele untdelemn şi vin, pe care, bineînţeles, le avea cu el; de ce le-a luat nu ştim, dar, ştim că le-a întrebuinţat pentru binele celui căzut în suferinţă. După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, asta înseamnă că i-a oferit ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos.
Dacă cel care avea trebuinţă să fie transportat nu putea să meargă pe jos, a mers el. Apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, a purtat grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, iar dimineaţa i-a dat gazdei doi dinari şi i-a spus să aibă grijă de el şi daca va cheltui mai mult: „ Când mă întorc eu îţi voi plăti şi ce vei mai cheltui în plus ” (Lc. 10,35). S-a dus şi şi-a găsit de treabă, n-a stat lângă el până 1-a văzut vindecat! De ce? Pentru că el n-a plecat să vindece oameni, să ajute oameni, a plecat cu un rost, cu o treabă, s-a dus undeva, unde era pornit să meargă. Şi după aceea Domnul Hristos 1-a întrebat pe învăţătorul de lege: “Au trecut trei pe lângă omul acela, care a fost aproapele lui? “. învăţătorul de lege a spus: „ Cel care a avut grijă de el ” Şi atunci Domnul Hristos a zis: “Du-te şi fă şi tu la fel!” (Le. 10,37), ca samarineanul milostiv.
Iubiţi credincioşi,
Domnul Hristos a dat ca pildă şi o femeie văduvă, o văduvă care a dat doi bani, a pus doi bani în vistieria templului şi Domnul Hristos a spus că femeia a dat mai mult decât toţi bogătaşii care au dat mult, pentru că ea a dat tot, a dat nu din prinos, ci din lipsa ei a dat. Şi atunci cum stăm?
S-ar putea ca Domnul Hristos, după ce a dat ca exemplu pe samarineanul milostiv, să ne judece că n-am făcut ca femeia care a dat doi bani nu din prisos, ci din lipsă şi să ne ceară să dăm din ceea ce nu avem sau din ceea ce avem foarte puţin? Desigur, dacă iei drept pildă pe Samarineanul milostiv, înseamnă că Domnul Hristos ne cere să dăm întâi şi întâi din prinos. Dar să dăm, să fim preocupaţi de binele altuia, să dăm ceea ce putem să dăm şi nu se ştie dacă nu vom putea da şi mai mult cu vremea, pentru că Sfântul Marcu Ascetul zice: “Fă binele de care îţi aduci aminte, şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie “.
Prin urmare, dacă faci binele pe care îl poţi face, vei ajunge să faci şi mai mult bine, dar dacă nu faci nici cât ai putea să faci din prisos, din comoditate, din ceea ce ai mai mult decât alţii, n-o să ajungi niciodată să faci ceea ce a făcut femeia aceea văduvă, în orice caz nu începem cu femeia care a dat doi bani, ci începem cu samarineanul milostiv care a dat din prisosul său.
Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.
Suntem chemaţi, suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi de fapte pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut şi dacă citim al 25-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei în partea de la sfârşit, de la versetul 40 şi mai încolo, vedem că Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus că cei care n-au făcut bine vor fi osândiţi. Nu apare că vor fi osândiţi cu cei care au făcut rău, deşi şi aceia vor fi osândiţi, vor fi osândiţi şi aceia ce nu au făcut bine după puterea lor. Cum trupul fără suflet este mort şi credinţa fără faptă bună este moartă.
Citim din Filocalie, din vol. X de pildă, din cuvintele Sfântului Isaac Sirul, despre oamenii care au inimă care arde pentru toată făptura, despre oamenii care sunt milostivi şi faţă de duşmani şi faţă de vrăjmaşii adevărului şi faţă de animalele cele târâtoare şi faţă de vrăjmaşi, de diavoli, faţă de toată lumea, au o inimă revărsătoare, o inimă care arde pentru toată făptura. Faţă de ce spune Sfântul Isaac Sirul, ceea ce ne cere Domnul nostru Iisus Hristos, e foarte puţin: să facem din prisos. Nu ne spune să facem cu inimă arzătoare, pentru că n-avem inimă arzătoare. Cine poate spune că a ajuns la măsurile acelea pe care le are în vedere Sfântul Isaac Sirul? Nu poate spune nimeni lucrul acesta, nici măcar unul dintre câţi sunt aici nu poate spune că are inimă arzătoare şi binevoitoare şi că este frământat pentru binele altora şi angajat şi îşi dă toată puterea ca să se împlinească binele din lumea aceasta.
Dar Domnul Hristos nu ne cere asta, sigur că este un dar de la Dumnezeu şi ar fi bine să ajungem la măsura asta, dar nu putem să ajungem la măsura asta dacă nu facem câte ne cere Domnul Hristos, măcar atât cât a făcut samarineanul milostiv; nici la măsurile văduvei care a dat din lipsa ei nu ajungem, dacă nu dăm prisosul nostru.
Noi să ajungem ca samarineanul milostiv pe care ni-1 recomandă Domnul Hristos pentru mila lui; să avem virtuţile sutaşului, credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia; credinţa femeii canaanence; să ajungem să împlinim poruncile ca tânărul cel bogat chiar dacă nu ajungem să ne lepădăm de toate, cum de fapt nu s-a lepădat nici el. Cel puţin nu ni se spune în Sfânta Evanghelie că s-ar fi lepădat ci numai că a avut piedică, dar nu se poate să nu-i fi răsplătit Domnul Hristos partea ce i se cuvenea lui câtă vreme i-a fost drag Domnului Hristos de el. Să dea Dumnezeu să fim şi noi nişte samarineni milostivi. Amin!
Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian
