Primirea învăţăturii: Pilda Semănătorului
Cerul şi pămîntul, lumea întreagă şi toate cele ce sunt în ea vorbesc cu negrăite laude şi în chip minunat despre Dumnezeu, Creatorul lor. Privindu-le cu atenţie şi ascultîndu-le graiurile tainice, ele ne învaţă cum să trăim, cum să ne comportăm în viaţă şi cum să-L cinstim şi să-L slujim pe Tatăl cel ceresc, Creatorul şi Purtătorul de grijă a tuturor.
Pentru a fi înţelese mai cu uşurinţă predicile Sale despre Dumnezeu şi despre Împărăţia Cerurilor de către toate categoriile de oameni, Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a folosit de exemple din natura înconjurătoare şi de întâmplări sau fapte din viaţa de zi cu zi a oamenilor din acele timpuri. Aceste exemple, prezentate sub formă de scurte istorioare, se numesc pilde sau parabole.
Într-una din zile Mântuitorul nostru Iisus Hristos se afla pe malul mării şi învăţa poporul care venise să-L asculte. Mulţimi de oameni soseau însă neîncetat. Atunci, pentru a fi mai bine auzit de toţi, Iisus intră într-o corabie şi de pe mare vorbea poporului care şedea pe mal şi-L asculta.
Oamenii acelor vremuri îşi câştigau existenţa mai ales din agricultură, pescuit şi creşterea animalelor. De aceea, ţinând seama de ocupaţia zilnică a acelor ce Îl ascultau Mântuitorul îi învaţă adevărurile adânci despre Cuvîntul lui Dumnezeu, folosindu-Se de importantul moment agricol al semănatului. Astfel le spune pilda următoare:
Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mîncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut pe pămîntul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. (După Luca 8,5-15).
După plecarea mulţimilor, la rugămintea ucenicilor Săi şi a altor câţiva oameni care mai rămăseseră în jurul Său, Iisus le-a explicat înţelesul profund al pildei pe care le-o spusese.
Sămânţa este Cuvîntul lui Dumnezeu, iar locurile unde cade când este semănată sunt diversele categorii de oameni cărora li se adresează Cuvîntul lui Dumnezeu.
Din categoria seminţei care a căzut lângă drum iar păsările cerului au venit şi au mâncat-o fac parte acei oameni care, deşi aud Cuvântul lui Dumnezeu, nu-L păstrează deloc în cugetul şi inima lor, pentru că diavolul, cu viclenia lui, le insuflă alte gânduri şi preocupări şi le fură cuvântul semănat în inimile lor.
Locul pietros unde, odată căzută sămânţa, răsare imediat dar se usucă la primul răsărit de soare, sunt oamenii care cu bucurie primesc Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează o vreme în inima lor, dar, nefiind tari şi statornici, la vreme de prigoană sau persecuţii pentru credinţă se leapădă de el.
Sămânţa căzută între spini reprezintă pe acei oameni care, deşi ascultă şi primesc Cuvîntul lui Dumnezeu, îl înăbuşă cu plăcerile şi cu dorinţa lor de îmbogăţire, împiedicându-l astfel să dea rod în inima lor.
În sfârşit, sămânţa care cade pe pămîntul cel bun şi dă rod înfăţişează pe acei oameni care cu inimă curată şi bună aud Cuvîntul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare, fiecare după râvna şi puterile sale.
Biserica Ortodoxă, urmaşă credincioasă a învăţăturilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Apostoli, a rînduit ca pilda semănătorului să se citească şi să se explice în biserici în perioada de toamnă, cînd agricultorii tocmai încep semănatul grâului.
Această perioadă corespunde în vremea noastră şi cu începutul noului an şcolar, când elevii şi studenţii îşi pregătesc sufletele, ca şi agricultorii ogoarele, pentru a primi învăţătura cea folositoare semănată de către dascălii lor.
După tradiţia dintotdeauna a creştinului român de a începe orice lucrare cu ajutorul lui Dumnezeu, în această perioadă preotul binecuvintează ogoarele şi seminţele înaintea semănatului.
Tot acum se săvârşeşte slujba de început a anului şcolar, în cadrul căreia se citeşte Sfânta Evanghelie a pildei Semănătorului. Preotul se roagă apoi ca Dumnezeu să trimită asupra tuturor şcolarilor duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi să le deschidă mintea şi cugetul şi să le lumineze inima lor spre primirea învăţăturilor celor bune. Pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă, să fie ei bucurie, şi mângâiere părinţilor lor şi întărire Bisericii şi ţării.
Pentru a fi înţelese mai cu uşurinţă predicile Sale despre Dumnezeu şi despre Împărăţia Cerurilor de către toate categoriile de oameni, Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a folosit de exemple din natura înconjurătoare şi de întâmplări sau fapte din viaţa de zi cu zi a oamenilor din acele timpuri. Aceste exemple, prezentate sub formă de scurte istorioare, se numesc pilde sau parabole.
Într-una din zile Mântuitorul nostru Iisus Hristos se afla pe malul mării şi învăţa poporul care venise să-L asculte. Mulţimi de oameni soseau însă neîncetat. Atunci, pentru a fi mai bine auzit de toţi, Iisus intră într-o corabie şi de pe mare vorbea poporului care şedea pe mal şi-L asculta.
Oamenii acelor vremuri îşi câştigau existenţa mai ales din agricultură, pescuit şi creşterea animalelor. De aceea, ţinând seama de ocupaţia zilnică a acelor ce Îl ascultau Mântuitorul îi învaţă adevărurile adânci despre Cuvîntul lui Dumnezeu, folosindu-Se de importantul moment agricol al semănatului. Astfel le spune pilda următoare:
Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mîncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut pe pămîntul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. (După Luca 8,5-15).
După plecarea mulţimilor, la rugămintea ucenicilor Săi şi a altor câţiva oameni care mai rămăseseră în jurul Său, Iisus le-a explicat înţelesul profund al pildei pe care le-o spusese.
Sămânţa este Cuvîntul lui Dumnezeu, iar locurile unde cade când este semănată sunt diversele categorii de oameni cărora li se adresează Cuvîntul lui Dumnezeu.
Din categoria seminţei care a căzut lângă drum iar păsările cerului au venit şi au mâncat-o fac parte acei oameni care, deşi aud Cuvântul lui Dumnezeu, nu-L păstrează deloc în cugetul şi inima lor, pentru că diavolul, cu viclenia lui, le insuflă alte gânduri şi preocupări şi le fură cuvântul semănat în inimile lor.
Locul pietros unde, odată căzută sămânţa, răsare imediat dar se usucă la primul răsărit de soare, sunt oamenii care cu bucurie primesc Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează o vreme în inima lor, dar, nefiind tari şi statornici, la vreme de prigoană sau persecuţii pentru credinţă se leapădă de el.
Sămânţa căzută între spini reprezintă pe acei oameni care, deşi ascultă şi primesc Cuvîntul lui Dumnezeu, îl înăbuşă cu plăcerile şi cu dorinţa lor de îmbogăţire, împiedicându-l astfel să dea rod în inima lor.
În sfârşit, sămânţa care cade pe pămîntul cel bun şi dă rod înfăţişează pe acei oameni care cu inimă curată şi bună aud Cuvîntul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare, fiecare după râvna şi puterile sale.
Biserica Ortodoxă, urmaşă credincioasă a învăţăturilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Apostoli, a rînduit ca pilda semănătorului să se citească şi să se explice în biserici în perioada de toamnă, cînd agricultorii tocmai încep semănatul grâului.
Această perioadă corespunde în vremea noastră şi cu începutul noului an şcolar, când elevii şi studenţii îşi pregătesc sufletele, ca şi agricultorii ogoarele, pentru a primi învăţătura cea folositoare semănată de către dascălii lor.
După tradiţia dintotdeauna a creştinului român de a începe orice lucrare cu ajutorul lui Dumnezeu, în această perioadă preotul binecuvintează ogoarele şi seminţele înaintea semănatului.
Tot acum se săvârşeşte slujba de început a anului şcolar, în cadrul căreia se citeşte Sfânta Evanghelie a pildei Semănătorului. Preotul se roagă apoi ca Dumnezeu să trimită asupra tuturor şcolarilor duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi să le deschidă mintea şi cugetul şi să le lumineze inima lor spre primirea învăţăturilor celor bune. Pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă, să fie ei bucurie, şi mângâiere părinţilor lor şi întărire Bisericii şi ţării.
