Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor
şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii
Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc (Fapte II, 1-4) şi cu care se
încheie descoperirea faţă de lume şi de creatie a lui Dumnezeu,
Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după Înalţare sau la 50 de zile
după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi
ei praznicul. E totodată
sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma
cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000
de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41),
nucleul Bisericii de mai târziu.
Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind
prăznuită înca din vremea Sfinţilor
Apostoli, ca o
încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc şi
Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) şi Sf. Luca (Fapte XX, 16).
E numărată şi în Constituţiile Apostolice, printre sarbatorile în care sclavii
se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc : Sf.
Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) ,
Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua
Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lăsat
o mulţime de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumatate a
secolului IV pelerina apuseană Egeria ne descrie modul cum era sărbătorită pe
atunci la Ierusalim.
Până către sfarşitul secolului IV şi începutul secolului V
Cinci-zecimea era o dublă sărbătoare: a înalţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din
prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am arătat la
sărbătoarea înălţării, aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a
40-a dupa Paşti, cum este până astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.
Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine
îndată dupa Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul
catehumenilor. Ca şi la Paşti ,
erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau
interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru etc.
Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi
de nuc sau de tei, aşa cum se face până azi, obicei moştenit de la evrei, la
care Cincizecimea era şi sărbătoarea premitiilor din flori şi fructe. În
biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvintează
şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului
Duh, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri
religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor din sâmbăta precedentă (Sâmbăta
morţilor sau Moşii de vară).
Preluat de
pe crestinortodox.ro
