Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr
Duminica a 22 după Rusalii

Fraţi creştini

Pilda de astăzi vine să ne lămurească deplin care trebuie să fie raportul corect cu bogăţiile si cu slava lumii acesteia. Domnul Iisus Hristos compară în această pildă vieţile a doi oameni; un anonim bogat şi un sărac numit Lazăr. Opulenţa pusă faţă în faţă cu sărăcia. Pilda nu face apologia sărăciei, ci se referă la acel „ceva” ce ne diferenţiază de bogaţii atei ai lumii, transformându-ne în bogaţii creştini ai lumii, acel ceva pe care noi îl numim mila creştină. Dacă citim atenţi pilda vom vedea că ea se referă mai mult la bogăţie decât la sărăcie, deoarece Dumnezeu este Domn al binecuvântărilor, al belşugului, al rodirii. Practic pilda pune faţă în faţă doi bogaţi; Avraam şi bogatul anonim. Unul care a fost milostiv, care a utilizat corect averea sa şi care a dat nume raiului (sânul lui Avraam), iar altul care prin lipsa bunului simţ (ce caracterizează din păcate bogaţii de azi) a trăit o viaţă de lux (pe care culmea, putea să o trăiască cu condiţia de a fi ajutat şi pe alţii) fără să-i pese de cel de lângă el. Găsim des astfel de oameni care să reprezinte pe eroii evangheliei de azi. Bogaţi minunaţi, care au pus averile lor în slujba oamenilor, fiind nobili nu numai prin naşterea lor în familii de vază, cât mai ales prin sufletul lor, bogaţi scăpătaţi, ajunşi la averi prin diferite conjuncturi, care de cele mai multe ori sunt depăşiţi de situaţie, săraci demni care sunt capabili să-şi apere sărăcia, nevoile şi neamul şi care adeseori au mai nultă nobleţe în locuinţele lor modeste, decât unii bogaţi în vilele lor cu turnuleţe. Vorbind despre această pildă,Sfântul Nicolae Velimirovici spune:
“Luaţi aminte: Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit şi pe pământ şi în cer. Ce înseamnă aceasta? Oare nu-i lucrul acesta cu totul împotriva obiceiului? Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe bogătaş, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi ştiut cum ii cheamă. Săracii trec prin lume ca nişte umbre, etichetaţi laolaltă drept „cerşetori”, pe când numele bogaţilor răsună pe toate buzele, sunt cântate în ode, scrise în cronici şi săpate în piatra monumentelor funerare.
Dar tocmai de aceea nu pomeneşte Domnul numele bogatului: ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor faţă de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele unui astfel de om, nici îngerii, nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii. Domnul ar fi putut să dea bogatului nume, cum i-a dat săracului, dar nu a vrut ca dumnezeieştile-I buze să-l plămădească, să înnoiască şi să dea viaţă unuia şters odată din Cartea Vieţii”. Se pare că unii chiar cu nume sonore aici, nu merită pomenire dincolo. Când noi ortodocşii cântăm în veci pomenirea lui ştim bine ce facem. Cerem lui Dumnezeu să nu uite de numele aceluia care a fost drag pentru noi, să nu-i şteargă pomenirea. Să trăim în aşa fel încât pomenirea numelui nostru să fie bucurie pentru cei din jur, iar dincolo demn de a fi rostit pentru veşnicie.

Preot Tudor BUDEANU