Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Mc 8,43-38:9,1)


Crucea Domnului nostru Iisus Hristos a fost alături de noi din cele mai vechi timpuri. Ea a fost şi va rămâne un semn distinctiv pentru creştini, deoarece numai creştinii se însemnează cu semnul Sfintei Cruci (mă refer în mod special la creştinii ortodocşi). Putem spune că noi creştinii adevăraţi ai lui Hristos (fără a fi triumfalişti, suntem singura biserică în care se păstrează vie credinţa apostolică) primim în inimile noastre acest semn încă de la Botez unde în mod tainic pecetea darului Duhului Sfânt, se aşează peste toate simţurile noastre, iar noi vom respira de atunci prin crucea lui Hristos darul credinţei, iar această pecete va rămâne vie în viaţa noastră. Atunci când ne însemnăm cu semnul crucii actualizăm practic legământul făcut la botez şi mărturisit de naşii noştri. Prin simplul semn făcut înaintea unei troiţe sau biserici realizăm mărturisirea credinţei noastre, adică suntem alături de Domnul nostru pe cruce, ne asumăm şi noi jertfa Lui, suntem alături de fraţii noştri mărturisitori, adică de sfinţii mucenici, care prin cruce au găsit raiul. Cine fuge de cruce fuge de jertfă, iar fără jertfă nu există mântuire.
Crucea este privită de creştinul ortodox în toate sensurile sale: de jertfă, de semn distictiv, de destin. Sfânta Evanghelie de azi ne vorbeşte de asumarea crucii, adică crucea privită ca destin. Crucea devine astfel dar de la Dumnezeu, un dar pe care trebuie să-l acceptăm cu demnitate. Trebuie să învăţăm să trăim cu provocările vieţii, să le facem faţă indiferent de gradul de dificultate. Dumnezeu nu ne cere mai mult decât putem noi duce.
Avem în istoria noastră recentă numeroase exemple ale sfinţilor mărturisitori din temniţele comuniste care au plecat la mucenicie dela icoană şi de la altar (din Acatistul sfinţilor mărturisitori) şi pe care nici temniţa, nici lanţurile, nici frigul, bătaia sau foamea nu au reuşit să-i despartă de Hristos, deoarece au înţeles taina crucii. Sfântul închisorilor comuniste Valeriu Gafencu şi prietenul său Ioan Ianolide aveau acest minunat obicei de a confecţiona mici cruciuliţe din ceea ce găseau în jurul lor şi pe care le ofereau celorlalţi deţinuţi, alături de exemplul vieţii lor ireproşabile ca şi creştini. Neamul românesc a fost (şi este) mereu în încercări, dar crucea lui Hristos a fost pavăza şi scutul nostru, iar dacă Domnul este cu noi de cine ne vom teme?

Preot Tudor BUDEANU