"Acum suntem total ai lui Hristos si, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste..."
Maica Mihaela. Martirii din Nicoreşti

Marieta Iordache s-a născut la data de 15 noiembrie 1914 în localitatea Nicoreştii Tecuciului, judeţul Galaţi. Părinţii, Maria şi Alexandru, mai aveau un fiu, pe Bădia Nicoară Iordache, şi o fiică, Ana. Toţi trei aveau să treacă prin torturi şi chinuri. Nicoreştii Tecuciului au dat neamului românesc şi alţi mărturisitori: Preotul Tănăsache Alexandrescu, Preotul Costache Olaru, Părintele Ion Filotei Movileanu, Bârladeanu Toma - toţi trecuţi prin iadul temniţelor comuniste pentru apărarea neamului şi a Crucii.

Studiile
Marieta copilăreşte în statul natal unde urmează şcoala primară şi secundară. Liceul îl va începe la Dej, apoi la Liceul Domniţa Elena din Bucureşti. În anul 1934 intră la Academia Naţionala de Educaţie Fizică pe care o va termina în 1938. Între timp audiază şi cursurile Facultăţii de Filosofie. În aceşti ani intra în Mişcarea Legionară (Nicoară era fruntaş legionar, iar sora Ana, căsătorită cu Victor Chirulescu, legionar şi el, fusese cununată de Corneliu Codreanu).

Mâinile îi erau aspre ca o perie şi pline de răni
S-a implicat în toate activităţile: lucrează benevol într-un restaurant legionar iar vara participă la taberele de muncă. Un bătrân povestea că a cunoscut-o când Marieta se întorcea în Bucureşti, după o tabără de muncă; dând mâna a constatat că mâinile ei erau aspre ca o perie de sârmă şi pline de răni de la muncile taberei.

Prima arestare - evadează din lagăr şi-şi fisurează coloana
La o manifestaţie făcută pe stadion în cinstea regelui Carol al II-lea, Marieta se desprinde din grupul său şi luând microfonul din faţa scenei unde se afla regele afirmă că arestarea lui Codreanu este o făcătură (în vara lui 1938, după ce acesta fusese condamnat) şi-l acuza pe Carol de dictatură şi abuzuri.
Întreaga manifestaţie este dată peste cap, iar ceea ce trebuia sa fie o manifestare de simpatie pentru rege se transformă într-un bâlci aducându-l pe Carol într-o criză de nervi. Este arestată imediat. Bătută şi anchetată de Siguranţă, Marieta este dusă la Suzana (ca alte mănăstiri - Tismana, Dragomirna, Sadaclia, Dragu şi altele - fusese transformată în lagăr prin decizia abuzivă şi revoltătoare a Patriarhului de atunci - care era şi prim ministru - Miron Cristea) acolo unde se găseau deja arestate o parte din femeile legionare. Evadează în 15 august sărind de la înălţime; cu toate că îşi fisurează coloana reuşeşte să ajungă la Braşov. Deoarece autorităţile hotărăsc în scurt timp să desfiinţeze lagărul, şefii lui nu declară evadarea ei, aşa că nu va fi pedepsită.

Fratele ei este asasinat în timp ce rostea "Tatăl nostru". Mircea Eliade şi Nae Ionescu scapă.
În timpul prigoanei regimului carlist, fratele ei, Iordache Nicoară este împuşcat alături de legionarii din lagărul de la Miercurea Ciuc în timp ce rosteau "Tatăl nostru". în lagărul de la Miercurea Ciuc au mai fost închişi şi Mircea Eliade, Nae Ionescu, Anghel - arhim Arsenie - Papacioc, dar aceştia scapă de execuţie.
Marieta se întoarce acasă şi frecventează Mănăstirea Vladimireşti (aflată în apropiere).
După 6 septembrie 1940 preia şefia Cetăţuilor. Asistând la deshumarea Căpitanului, se hotărăşte să se retragă la mănăstire, dar cumnatul ei, devenit ministru al agriculturii, o convinge să sprijine efortul de refacere a ţării aflată în ruine. Va lucra ca voluntară la dispensarul legionar.

Ferma după model monahal
Preda conducerea Cetăţuilor şi organizează o fermă după model monahal (pe pământul cumnatei sale): crescând animale, lucrând pământul, având ţesătorie şi îngrijind de copii orfani.

Intrarea in monahism
Marieta hotărâse să se călugărească "pentru ca Mişcarea Legionară să-şi aducă şi ea aportul la rugăciunile celor o sută de fecioare pentru salvarea neamului românesc" (Alexandrina Teglariu Voinea). Cu toată opoziţia părinţilor săi, pe 22 septembrie 1942 intra în Vladimireşti sub numele de sora Maria. În mai 1944 devine rasoforă iar doi ani mai târziu este tunsă la monahism ca Maica Mihaela. Fiind singură fată cu studii superioare, preia actele mănăstirii, devenind secretară şi participând activ la organizarea obştii.
O scrisoare a stareţei de la Vladimireşti povesteşte despre smerenia şi dragostea de semeni a Marietei: ”când porumbul din jurul mănăstirii era crescut destul de mare, se ducea şi făcea acolo rugăciuni şi mii de metanii.
Mergea la ascultările cele mai grele, deşi avusese cândva fracturată coloana vertebrală; şi ca să nu cârtească celelalte surori, de exemplu la secerat, secera în genunchi, până-i sângerau.
Când la bucătărie era vreo mâncare (sarmale) de trebuia noaptea să fie fiartă pentru a doua zi, toate surorile plecau, se ştia că numai sora Maria se oferea să aibă grijă de mâncare, deşi ziua muncea din greu, sau mergea cu oile pe ger, vânt sau ploaie. Când pleca cu oile, lua în traistă o bucată de mămăligă şi, de era ger, venea cu ea îngheţată tun.
Postea zile-n şir, dacă o nemulţumea ceva; niciodată nu se supăra, iar pentru toate împrejurările găsea un răspuns. A cerut îngăduinţa să nu stea cu obştea la masă şi, timp de un an de zile, se aşeza la masă după ce maicile şi surorile ieşeau din trapeză, de mânca numai resturile ce le rămâneau lor. Dar mâncarea nu era îndestulătoare, aşa că prea multe firimituri nu găsea. Cu timpul, Măicuţa şi fetele lăsau anume pe masă ceva de mâncare. În chilie nu se învelea noaptea, pe motiv că nu avea plapuma adusă de acasă.
Aflând familia de aceasta, i-a adus o plapumă de mătase, foarte frumoasă, dar nici acum nu s-a învelit cu ea, ci a dat-o la stăreţie, pentru oaspeţi - pe motivul că nu se cade călugărului să se simtă bine sub o astfel de plapumă...Toata viaţa i-a fost numai de sacrificiu, până la sfârşitul ei mucenicesc”.

Tabăra legionară în timpul comuniştilor
În anul 1945 Mănăstirea Vladimireşti a găzduit ultima tabără de muncă: vara întreagă fetele conduse de Titi Gata (şefa Cetăţuilor) au modelat cărămizile necesare construcţiilor de la Vladimireşti. Maica Mihaela muncea cot la cot şi lua parte la şedinţe: “De dimineaţa se frământa lutul pentru cărămizi. Apoi îl turnam în forme şi îl răsturnam să se usuce...
După masa, ne adunam toate la un loc. Mai târziu venea şi Sora Maria la noi. Niciodată n-am să uit aceste seri de la Vladimireşti. Ele începeau cu o şedinţă în care se dezbăteau diferite probleme de educaţie şi ideologie”. (Alexandrina Teglariu Voinea).

Închisorile Maicii Mihaela
Securitatea intervine în forţă la mănăstirea Vladimireşti - care adunase în jurul său mii de credincioşi - în noaptea de 30 martie 1955. Soldaţii înarmaţi s-au năpustit mai întâi în chilia Maicii Mihaela, dar obştea refugiindu-se în biserică, au intrat şi acolo. Când au îndreptat armele spre Sfânta Masa, maica Mihaela s-a aşezat în faţa sfintelor uşi, cu braţele întinse, şi i-a oprit. Întâi a fost dusă la penitenciarul Galaţi. Tot acolo primeşte şi condamnarea la 25 de ani muncă silnică şi degradarea civică. În drumul temniţelor trecând prin Miercurea Ciuc, Jilava, Arad, din nou Jilava, pentru a face în 1961 ultimul drum la Miercurea Ciuc. Este repartizata la muncă. Continuă să mărturisească crezul legionar şi în detenţie: “Era în anul 1958... Înainte de a pleca legionarele răspândite în toate celulele au fost adunate aici, ea m-a rugat să le spun în câteva cuvinte ce a fost Mişcarea Legionară, ce a vrut ea, cine a fost Căpitanul, ce drum a avut Legiunea...” (Sofia Cristescu Dinescu).


S-a stins în aprilie 1963, paralizată, bătută şi plină de sânge
Anchetată în legătură cu fenomenul Vladimireşti şi cu apartenenţa la Mişcarea Legionară, Maica Mihaela suferă bătăi şi privaţiuni; îmbolnăvindu-se grav, paralizează.
Maica Mihaela era o rază de speranţă şi un semn de la Dumnezeu; astfel, pentru că menţinea moralul închisorii a fost izolată. Dar prin intermediul alfabetului morse rugăciunile şi informaţiile treceau prin pereţi. Aşa s-a aflat că într-o seară Maica Mihaela, iertată de Dumnezeu, s-a stins în aprilie 1963, paralizată, bătută şi plină de sânge - martor al suferinţei ei fiind doctoriţa Medeea Hanutu.
Maica Mihaela presimţise că Ciucul îi va fi cavou; în 1961, pe când era transportată de la Jilava la Miercurea Ciuc, mărturisise Vioricăi Stănuleţiu Călinescu: "Mă duc să mor şi eu acolo unde a murit fratele meu" (tot la Miercurea Ciuc fusese martirizat şi Nicoară, fratele ei, în urma cu aproape 24 de ani). Dar în ce loc este îngropat (aruncat) trupul maicii Mihaela nu se ştie.

Ultimele gânduri
„Vor veni mulţi care vă vor sili să recunoaşteţi că Mişcarea a avut un drum greşit şi că tot restul luptei a fost o rătăcire. Tuturor acestora le veţi răspunde răspicat: Ei nu au greşit. Ei ne-au scos din fundul unei adânci prăpăstii de întuneric, dezmăţ şi necredinţă. Au aprins o făclie şi am mers cu toţii ţintă spre ea.
Dacă am greşit că am scos sabia, am şi acceptat să fim răpuşi prin ea şi este adevărat că au curmat vieţi de oameni pe care nu aveam dreptul sa le frângem. Dar astăzi, ridicaţi pe jertfele scumpe ale celor ce ne-au fost călăuze, vedem cărarea cea adevărată şi suntem siguri de lumină. Am vorbit despre Hristos şi am mers în parte, după puteri, pe urmele Lui.
Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte, inclusiv a răzbunării, pe seama lui Dumnezeu, iar grija noastră să fie una singură: aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai”. Acest mesaj a fost transmis de Maica Mihaela prin viu grai din închisoarea Miercurea Ciuc. Se bucura de o mare cinstire, fiind trecută cea dintâi pe Monumentul ridicat în Cimitirul de la Miercurea Ciuc de fostele deţinute politice pentru cele ce au îndurat temniţa şi chinuri încununate cu jertfirea vieţii în timpul regimului comunist.


Extras din serialul – Sfinţii închisorilor de Cezarina Barzoi, Ionuţ Baias HotNews.ro