Duminica a 6-a după Rusalii - Vindecarea slăbănogului din Capernaum (Mt. 9, 1-8)

„Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.”
Vorbind despre această pericopă evanghelică, Sfântul Teofan Zăvorâtul spune următoarele:
„Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: „Omul acesta huleşte”. Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâietor pentru noi, că „putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele”, poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea lipsită de credinţă e o minte uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu.”
Analizând acest text putem observa claritatea gândirii Sfinţilor, care adeseori trăind departe de oameni, erau aproape de ei prin capacitatea lor de a distinge adevărul. În timpul în care trăim noi astăzi avem aceleaşi provocări, aceleaşi tentaţii cu contemporanii Părinţilor Bisericii. Ateul sau mai nou liber cugetătorul, are aceleaşi manifestări cu fariseii din această pericopă evanghelică. Indiferent câte argumente le sunt prezentate ei rămân la părerile lor deoarece sunt mai confortabile. Confortul zilnic pe care îl procurăm din ce în ce mai greu, dar care este totuşi accesibil unui segment destul de larg aduce omul în starea de suficienţă. Refuzul de a analiza informaţia este o caracteristică a timpului nostru, de aici posibilităţile infinite ale manipulării mediatice. Liber cugetătorul are doar impresia cunoaşterii, deoarece adevărata cunoaştere vine de sus, ca dar de la Dumnezeu (nu excludem necesitatea efortului personal, a studiului). Omul modern privit la modul general este omul care neagă minunea lui Dumnezeu. Dacă are loc o vindecare a unui bolnav grav meritul îl va avea întotdeauna ştiinţa. Nu excludem desigur meritul ştiinţei în viaţa noastră, fără care traiul zilnic ar fi dificil, dar nu putem afirma că numai ştiinţa singură este la baza existenţei noastre. Dumnezeu este la baza ştiinţei, fie că vrem sau nu să credem, iar noi oamenii descoperim atât cât este necesar din tainele lumii. Fariseii din Evanghelia de azi nu aveau smerenia gândului, de aceea cugetau rele în inima lor. Mulţi dintre marii lumii se aseamănă lor, deoarece omul în momentul în care ajunge la o oarecare cunoaştere uită de cel ce este Înţelepciunea. Puţină smerenie a gândului ar ajuta omul modern de azi să-şi găsească locul într-o lume în care parcă nu ne mai regăsim, iar minunile pe care le trăim aproape zilnic să le primim ca daruri de la Dumnezeu, fără să încercăm să intervenim cu microscopul. Minunea se înţelege prin credinţă, nu prin modalităţi moderne de investigare iar omul credincios se va distinge mereu de savantul arogant prin capacitatea sa de a înţelege lucrurile minunate a lui Dumnezeu, ascunse pentru mulţi dar deschise pentru cei ce doresc să cunoască cu adevărat misterul şi bucuria vieţii.

Pr. Tudor BUDEANU