Pilda Fiului Risipitor (Lc. 1,11-32)

Duminica trecută am intrat într-o nouă perioadă a anului bisericesc,cea a triodului,perioadă ce cuprinde în sine şi postul cel mare. Este o perioadă ce debutează cu Duminica Vameşului şi a fariseului, ce ne învaţă cum să ne rugăm corect, astfel ca cererile noastre să fie primite de Dumnezeu, apoi Duminica fiului risipitor, adică cea de azi, care ne arată adevărata cale de pocăinţă. Ambele sunt duminici pregătitoare menite să sublinieze importanţa efortului nostru depus pe perioada a 7 săptămâni de post.
Textul Evangheliei de azi vine ca o continuare a afirmaţiei făcute de Domnul Iisus Hristos cu un verset mai sus (Lc. 11,10) bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte. Textul evanghelic continuă cu pilda de azi, în care se spune că un om avea doi fii. Fiul cel mic a venit într-o zi la tatăl său cerându-i partea de avere care i se cuvenea, iar tatăl le-a împărţit averea.
Fiul cel mai mic peste puţin timp, a vândut totul şi a plecat departe unde a risipit averea trăind în desfrânări După ce a cheltuit totul a venit foamete mare în acele locuri. Pentru a nu muri de foame s-a angajat argat la unul din locuitorii acelei ţări, care l-a trimis să îngrijească porcii. Dorea mult să se sature cu mâncarea porcilor dar nimeni nu-i dădea. Venindu-şi în sine a hotărât să se întoarcă acasă unde slugile aveau mâncare din belşug şi să-l roage pe tatăl său să-l primească ca argat.
Tatăl l-a primit cu bucurie, aşteptând mereu întoarcerea lui, l-a iertat şi l-a repus în drepturi punând inel pe degetul său .Apoi a făcut ospăţ mare de bucurie că fiul său a fost mort şi a înviat, pierdut şi s-a aflat.
Tatăl din pildă pare greu de înţeles. Nu a încercat să-l oprească pe fiu atunci când a plecat, deşi ştia ce o să se aleagă de averea lui, iar apoi când fiul se întoarce fără nimic, murdar şi înfometat organizează ospăţ mare în cinstea lui. Astfel gândea şi fratele cel mai mare, care nu voia să participe la bucuria întoarcerii mezinului. Nu putea pricepe cum de a fost iertat aşa uşor.
Iertarea a venit însă în urma unei pocăinţe sincere. Nu a fost uşor pentru fiul cel mic să recunoască că a greşit la cer şi înaintea tatălui său. Nu spera să fie repus în demnitatea de fiu, el voia să fie rob în casa în care odată era stăpân. Şi era sincer. Tatăl a simţit regretul fiului său, ştia că a învăţat o lecţie dură şi a iertat deoarece era Tatăl. Fiul risipitor nu a primit inelul ce reprezintă puterea, dreptul deplin, înainte de plecare ci la întoarcere, deoarece a demonstrat tărie în ridicarea lui. A fost tare atunci când nici nu credea. A fost capabil de întoarcere.
Pentru noi creştinii viaţa este o şcoală permanentă, în care învăţăm, cădem examene, ne pregătim din nou şi pe care o absolvim aici, iar premiul, inelul din partea Tatălui îl primim dincolo, în Împărăţie. EL, aşteaptă să ne întoarcem, chiar dacă purtăm rănile păcatelor, deoarece ne iubeşte mai mult decât putem noi pricepe.


Pr. Tudor BUDEANU