Adevăratul Eminescu

PE 15 IANUARIE se sărbătoreşte şi acum cu aceleaşi declaraţii pompoase ziua de naştere a “Marelui Poet Naţional”, ajuns atât de faimos încât prea puţini îi mai cunosc astăzi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depăşit cu mult gândirea epocii în care a trăit. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei “periculos” pentru ignoranţi şi mincinoşi pentru că deţinea mijloacele de a-şi propaga ideile şi a transmite mesajul de trezire naţională.
După ce Eminescu a fost redus la tăcere de aceleaşi forţe din umbră care manipulează şi astăzi frâiele politice ale lumii, opera sa a fost trunchiată şi “omorâtă” cu bună ştiinţă ca şi autorul ei. Considerăm “cazul Eminescu” unul dintre cele mai cutremurătoare exemple de manipulare prin intermediul mass-media şi al unor “experţi” istorici şi critici. Imaginea lui a fost cosmetizată atât în epocă cât şi pentru posteritate, opera trunchiată corespunzător şi mesajul alterat. De ce îl iubim pe Eminescu şi considerăm necesară reconsiderarea operei, vieţii, mesajului şi imaginii lui? Pentru că el a iubit extraordinar de mult România şi poporul român. Patriotismul a fost poate cea mai definitorie calitate a lui Eminescu. El a militat pentru trezirea şi emanciparea românilor şi de aceea a avut atât de mult de suferit. În epocă, el a fost acuzat de nebunie şi internat cu forţa pentru că ideile lui erau “periculoase”. Pentru posteritate, el a fost prezentat apoi doar ca un poet romantic.

Despre Eminescu ştim cu toţii
Ce răspundeţi la întrebarea : “Cine a fost Eminescu?”. Ah, veţi spune, este o întrebare uşoară. Cine nu a învăţat la şcoală despre marele poet, şi mai cu voie, mai fără voie a memorat mai mult interpretările diferiţilor critici decât poeziile sale. Despre prozatorul sau despre jurnalistul Mihai Eminescu însă la şcoală nu se spune aproape nimic. Pentru cei mai mulţi dintre noi Eminescu este doar un capitol de studiu obligatoriu în manualele de limba română şi unul dintre subiectele cele mai temute de elevii care se pregătesc de BAC. Acest proces de trecere sub tăcere a laturii incomode a activităţii lui Eminescu a început încă de pe vremea când poetul mai trăia, internat fiind într-un spital de psihiatrie.
Apoi prăpastia dintre viaţa şi opera lui Eminescu a fost adâncită în mod deliberat de criticii şi biografii poetului în frunte cu George Călinescu şi a fost amplificată apoi de sistemul de învăţământ, care a propagat în masă acest model. Până şi imaginea poetului atât de bine cunoscută nouă este prima lui poză, pe când Eminescu avea doar …19 ani, probabil că ea corespundea mai bine cu imaginea dorită, aceea de poet plăpând, firav, eterat, fără implicare sau eficienţă în viaţa socială şi politică a vremii.
Atunci când nu poţi împiedica o informaţie să se propage, cel mai eficient este să o direcţionezi încotro ai nevoie. Acest mecanism a fost utilizat din plin în cazul marilor genii ale acestei lumi, pentru că de regulă acestea au fost persoanele cele mai “periculoase” (a se citi capabile să îi trezească şi pe ceilalţi oameni din somnul în care sunt ţinuţi cu bună ştiinţă de cei ce doresc supremaţia asupra lumii). Azi în cazul lui Eminescu s-a omis ceea ce nu corespundea cu direcţia dorită (adică bogata sa activitate publicistică în ziarele vremii), a fost amplificat ceea ce convenea (Eminescu trebuia sa rămână pentru toţi doar un poet genial şi nebun), s-a creat un sentiment de obligativitate şi supra-saturare a minţilor în legătură cu subiectul respectiv astfel încât oamenii să nu mai aibă aspiraţia de a-l aprofunda.

A fost Eminescu nebun?
Se ştie deja că a declara pe cineva nebun înseamnă a-l izola din punct de vedere social şi a-i afecta credibilitatea. Cu atât mai mult în trecut, dar şi în prezent, această tară a nebuniei, era aruncată asupra celor ce se dovedeau a fi persoane incomode. Deşi Eminescu a fost în mod repetat internat în spitale de psihiatrie, cele scrise de el in perioada 1883-1889 dovedesc că autorul textelor respective era o persoană coerentă, logică, ce poate fi acuzată cel mult de opoziţie faţă de viziunea majoritară a acelei epoci şi de demascarea unor realităţi spinoase ale vremii. În acel moment Eminescu era practic una din vocile cele mai puternice ale luptei pentru unitatea naţională şi desprinderea Transilvaniei din influenţa Imperiului Austro-Ungar.
S-a mers până într-acolo încât multe din manuscrisele sale din acea perioadă au dispărut fără urmă într-o încercare nefericită de a demonstra că Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil sa creeze. Există însă multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ, coerent şi foarte prolific. Aceasta este
deci rolul pe care l-au avut biografii. Pentru că realitatea de persoană creativă, cum a fost el de fapt în acea perioadă, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut să o transmită mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plăpând, lipsit de voinţă, rătăcit, pierdut în lumea lui!
În aceeaşi perioadă în care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost desfiinţată şi Societatea Carpaţii din care făcea parte şi el şi care era una din cele mai puternice organizaţii pro-Ardeal. Trebuia tot atunci să se semneze şi tratatul secret dintre România şi Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria şi Italia), tratat care fusese negociat timp de mai bine de doi ani chiar de către junimişti (despre care se ştie că au fost masoni şi împotriva cărora Eminescu se întorsese de mult, contrar cu ceea ce afirmă toate manualele de limba şi literatura română în încercarea de a crea legături cât mai strânse între Eminescu şi Junimea). Iată ce scrie Nicolae Georgescu în cartea “A doua viaţă a lui Eminescu” despre contextul politic în care Eminescu trebuia redus la tăcere: “Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la iveală, vorbesc de ameninţări grave: Von Bismarck este gata să declare război României dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro-Ungariei.

http://www.mihai-eminescu.net/adevaratul-eminescu/