Românii, de la Sfântul Andrei la Corneliu Zelea Codreanu

"Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie."
Mihai Eminescu

De ce nu merită, oare, să fie? Ce avem noi atât de special, încât pământul acestei ţări deosebit de frumoase să nu merite să fie locuit decât de români? Cine suntem noi? Mulţi dintre români nu ştim cine suntem şi ce e mai trist, nici nu ne mai prea interesează acest lucru. Suntem prea prinşi în mrejele acestei lumi noi, nivelatoare şi globaliste, anti-naţionale, care încet, dar sigur, ne îndepărtează de noi înşine, făcându-ne să uităm cine am fost, cine suntem, şi să deviem de la ce ar trebui să devenim. Uităm, în goana după material, că noi în primul rând suntem creştini, şi nu orice fel de creştini, ci unii de categoria întâi, fiind încreştinaţi de către un apostol al Domnului nostru Iisus Hristos, de întâiul Lui chemat, de Sfântul Apostol Andrei, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării. El a săvârşit prima Sfânta Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.
Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, şi se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: Învăţătorule, unde locuieşti? Iar Domnul i-a răspuns: Vino şi vezi! (Ioan 1, 38-39). Şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.
Nu după multe zile, Andrei şi Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).
Din clipa aceea au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi Înviere, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.
Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea de azi.
El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare cu hramul "Sfântul Apostol Andrei".
După ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis - Constanţa de azi - Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere.
Văzând aceasta ighemonul cetăţii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare şi l-a aruncat în temniţă cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulţi credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe cruce în forma de X, dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.
Tot la 30 noiembrie, însă aproape 2000 de ani mai târziu, în anul 1938, pe vremea unui rege, de data asta, pe nume Carol al II-lea, personaj de tristă amintire în istoria creştină a neamului nostru, a plecat de pe pământul românesc, un alt apostol, poate ultimul în istoria României, pe nume Corneliu Zelea Codreanu. Moartea lui nu a fost însă pe cruce, nu i s-a dat posibilitatea să moară ca un Împărat, ci a fost ucis mişeleşte, prin spânzurare pe la spate, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 împreună cu alţi 13 legionari (Nicadorii şi Decemvirii), din ordinul lui Carol al II-lea, de jandarmii care îl transportau la închisoarea din Jilava. Asasinatul a avut loc în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Capitalei. Asasinarea lui a fost una ritualică. Nu întâmplător s-a ales data când se prăznuieşte Sf. Andrei, apostolul românilor. A fost un avertisment dat românilor de cei care vor să lovească în adâncul fiinţei noastre naţionale, adică în credinţa nostră strămoşească şi apostolică.
Despre Corneliu a proorocit Agatanghel la 1273 în insula Rhodos. „În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe”.
Poporul român a avut norocul ca din sânul său să se nască un om ca Corneliu Zelea Codreanu, a avut norocul să dea naştere unor oameni, nu puţini la număr, cum au fost cei care i s-au alăturat lui Corneliu Zelea Codreanu… Minunea cea mare nu e că s-au născut astfel de oameni, ci faptul că astfel de oameni au trezit preţuirea şi stima şi dragostea celor mulţi, pe scurt, a poporului, a neamului românesc. Deseori, popoarele nu sunt la înălţimea norocului ca din sânul lor să se nască personalităţi cu totul excepţionale. Cei vechi se mângâiau consemnând în aforisme această jenantă şi paradoxală împrejurare, zicând: „nimeni nu este profet în ţara sa”.
A fost Corneliu Zelea Codreanu un profet? A fost chiar mai mult. La întrebarea „Domnule profesor, în esenţă, cine a fost Corneliu Zelea Codreanu?”, Petre Ţuţea a răspuns: „Corneliu Zelea Codreanu a fost cel mai mare pedagog al neamului românesc!”
Nu e lucru obişnuit să se nască oameni precum Corneliu Zelea Codreanu. Multe popoare apar în istorie, cresc, descresc şi dispar fără să aibă norocul de a zămisli asemenea exemplare umane cu adevărat unice! Poporului român i s-a oferit şansa de a-l odrăsli pe Corneliu Zelea Codreanu. Poporul român a mai avut şi norocul ca în jurul Căpitanului să se nască şi să se adune sute şi mii de alţi eroi, idealişti visători la demnitatea neamului, a omului în general.
Trebuie spus, trebuie subliniat apăsat că poporul român a fost la înălţimea acestui noroc. A simţit, chiar dacă nu va fi priceput întru totul, că Dumnezeu l-a ales, i-a dat nişte feciori fără pereche în lume. Şi i-a iubit!
Luându-i pe ei ca exemplu, putem să ne clădim un viitor continuând lupta lor, lucrarea lor de a înălţa neamul românesc la Dumnezeu, de a ne împlini menirea pe care Agatanghel a proorocit-o la 1273 „Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”.
Marian MĂGUREANU