“Cine este aproapele meu?” (Lc. 10, 30)

Fraţi creştini!

Duminica de azi este o duminică deosebită, deoarece ea marchează începutul postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Începem aşadar împreună o perioadă îndrăgită de toţi creştinii ortodocşi, unde slujbele Bisericii şi colindele noastre dragi vor vesti lumii întregi bucuria cu care cerul a salutat pământul. Sărbătoarea Naşterii aduce an de an multă pace şi bucurie în casele noastre, mai ales dacă am reuşit să ne pregătim pentru acest moment.
Biserica a rânduit şase săptămâni de post şi rugăciune, timp de meditaţie şi trăire creştină. Ne apropiem de sărbătoarea dragostei celei adevărate, de aceea atenţia noastră trebuie să se îndrepte şi spre ceilalţi oameni, oameni pe care Sfânta Scriptură îi numeşte adeseori aproapele. Pentru cei din vremea Mântuitorului, aproapele era cel de un neam cu ei, însă pentru noi cei ce am ascultat Sfânta Evanghelie de azi, aproape devine orice om, deoarece ştim că toţi purtăm în noi chipul lui Dumnezeu. În acest sens Petru Mamonov cunoscutul actor rus (rolul principal în Ostrov, filmul care a reuşit să schimbe destine) spunea într-un interviu următoarele să stăm în faţa fiecărui om ca înaintea unei vechi icoane. Cu adevărat omul este acel univers în miniatură, ce ascunde în sine chipul lumii celei mari.
Învăţătorul legii din Evanghelia de azi (Lc. 10, 25-37), vine cu gândul de a ispiti pe Domnul, dar se alege cu o minunată lecţie de viaţă. Ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică? era întrebarea ce trebuia să doară cu adevărat, dar rabi vine ştiind răspunsul dorind parcă să audă altceva de la Hristos ca apoi să spună că Domnul nu respectă legea. Răspunsul dat de Domnul la această provocare era cunoscut de toţi, cu atât mai mult de rabin, care probabil era dezamăgit că nu a auzit ceva mai deosebit. Nu ştia cine era în faţa lui, de aceea când Domnul spune să iubească pe aproapele său, rabinul continuă cu ispitirea cine este aproapele meu, crezând că Domnul va răspunde direct toţi oamenii, deci şi romanii care ocupaseră pământul lui Israel şi astfel să fie acuzat de evreii ultranaţionalişti că este prieten cu duşmanii. Domnul nu răspunde direct la întrebare, ci rosteşte o minunată pildă, pe care noi o cunoaştem sub numele de pilda samarineanului milostiv. Un om cobora pe un drum de la Ierusalim spre Ierihon, dar a căzut în mâinile tâlharilor, care l-au jefuit lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot (este vorba de preoţia Vechiului Testament) trecea prin acel loc, a văzut şi a trecut mai departe, tot la fel şi un levit (slujitor inferior la Templu). Dar un samarinean (locuitor al provinciei Samaria) s-a apropiat, a legat rănile acelui om, apoi l-a dus la o casă de oaspeţi unde l-a îngrijit. A doua zi la plecare a dat gazdei doi dinari, cu rugămintea de a avea mai departe grijă de bolnav. Care din aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor? a întrebat Domnul.. Pus înaintea evidenţei, rabinul va răspunde corect cel ce şi-a făcut milă cu el. Era un răspuns logic, deşi probabil inconvenabil, deoarece evreii desconsiderau samarinenii. Mergi şi fă şi tu asemenea este recomandarea adresată nu numai rabinului, ci fiecărui om, care doreşte să se apropie de Dumnezeu. Acest îndemn a fost urmat de miile de creştini care prin dăruirea lor au făcut ca mila şi dragostea creştină să străbată veacurile. Să încercăm ca în acest post să ne asemănăm bunului samarinean şi să aducem bucurie măcar unui singur om, pentru ca Hristos să ne aducă bucurii cereşti tuturor.

Pr. Tudor BUDEANU