Sfântul închisorilor – Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007.

Cartea aceasta ne oferă nouă, celor obişnuiţi cu o viaţă comodă, prilejul de a medita la jertfă, la suferinţă şi la cruce. Pentru că nimic nu se poate realiza fără efort, fără jertfă. Ispita omului contemporan, spune Sfântul Paisie Aghioritul, este de a dobândi totul fără jertfă, aşa încât şi noi, creştinii, am dori să ne mântuim fără să ne nevoim, ceea ce este, de fapt, imposibil. Aşa stând lucrurile, cartea de faţă este o aducere aminte a vremurilor extraordinare şi teribile în care cei ce au vrut să se mântuie au avut foarte mult de suferit, adică atunci când statul român, comunist şi ateu, folosindu-se de instituţii diabolice, precum Securitatea şi închisoarea, i-a chinuit pe cei mai buni creştini, aflaţi atunci printre noi. Căci "comunismul a umplut cerul de Sfinţi" – după cum ne încredinţează Părintele Arsenie Papacioc. De aceea, dacă ar fi să cunoască cineva pe toţi din neamul nostru care au trecut pragul sfinţeniei în prigoana comunistă, ar veni la cuvintele rostite în veacul al XVII – lea de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei: "dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi, dară nu s-au căutat!"...

Lucrarea aceasta, cu adevărat mărturisitoare şi folositoare, apărută cu binecuvântarea părintească, duhovnicească şi responsabilă a Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost îngrijită şi redactată de către Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oaşa – Alba, care are o mare evlavie faţă de cei ce au suferit în temniţele comuniste, mărturisindu-l pe Hristos. Potrivit Cuvântului Înainte, intitulat "Ne lăudăm şi în suferinţe" – semnat de către acelaşi distins ierarh al Bisericii: "Această evlavie, secondată de râvna cercetării, l-a determinat să bată ţara în lung şi în lat pentru a strânge documente şi mărturii de la oamenii care au trecut prin iadul încarcerării şi încă mai trăiesc, alcătuind lucrarea de faţă şi alta care va urma, oferindu-ne nouă posibilitatea de a afla lucruri cutremurătoare dintr-o perioadă tristă prin care a trecut România".

Unul dintre cei care au suferit, mărturisindu-l pe Hristos a fost Valeriu Gafencu, pentru care era foarte clar şi limpede cuvântul Mântuitorului: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru El înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 10, 32). De remarcat este că Părintele Moise a reuşit să scoată în evidenţă faptul că, într-adevar, Valeriu Gafencu a reuşit să se delimiteze de orice ideologie şi atitudine partizană, acţionând pur şi simplu ca un sincer ucenic al lui Hristos. Chiar dacă la început a fost membru al "Frăţiilor de cruce" – şi atunci doar din elanul său pentru o viaţă spirituală curată, fără compromisuri şi politicianisme – a ajuns să se detaşeze atât de mult de toate, încât şi unii dintre cei de dreapta îl socoteau un exagerat şi un mistic. Aşa se face că Părintele Nicolae Steinhardt – evreu de origine – îl supranumeşte "Sfântul închisorilor". Aşadar, Valeriu Gafencu a fost una dintre cele mai impresionante figuri şi s-a înălţat la o admirabilă trăire duhovnicească în condiţiile vieţii de temniţă. Prin dragostea sa jertfelnică, izvorâtă dintr-o desăvârşită închinare a vieţii lui Hristos, a rămas zugrăvit în cele mai luminoase culori în inimile celor ce l-au cunoscut. Astfel, Părintele Gheorghe Calciu spunea: "nu am nici o îndoială că este sfânt; a trăit cuvântul lui Dumnezeu la o înălţime de neînţeles pentru noi". De aceea Părintele Constantin Voicescu era încredinţat că "mai devreme sau mai târziu Biserica Ortodoxă Româna îl va canoniza". Părintele Moise mărturiseşte că, deşi "Valeriu Gafencu este adesea amintit în mărturiile publicate de cei trecuţi prin închisori, cu toate că despre el au apărut articole în presă, şi s-a făcut chiar un documentar de televiziune, fiind – ca să folosim un termen la modă – cel mai «mediatizat» dintre trăitorii temniţelor comuniste, totuşi viaţa lui este mult prea puţin cunoscută în rândul credincioşilor. Prin urmare, folosind tot ceea ce s-a publicat, alăturând unele mărturii inedite, în cele urmează (adică în carte – n. mea, S.G.) vom pune în faţa cititorului crâmpeiele adunate despre viaţa, trăirea şi gândirea acestui sfânt al veacului XX".

Memoriile foarte mişcătoare cuprinse în acest volum, […] au fost scrise (parţial) de cel care a mucenicit în puşcăriile comuniste ale gulagului românesc timp îndelungat, sau de alţii în cinstea lui, alături de Ioan Ianolide, preoţii Gheorghe Calciu, Marcu Dumitru, Gherasim Iscu, Constantin Voicescu, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniil Sandu Tudor, ca şi de Mircea Vulcănescu, Marcel Petrişor, Radu Gyr, Constantin Oprişan, Nichifor Crainic şi Gheorghe Jimboiu. Această scriere constituie o adevărată odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu multă umilinţă şi fineţe, pe care "numai un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul înalt al sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor", căci aceşti martiri contemporani au supravieţuit în arena "leilor comunişti" datorită credinţei lor nestrămutate în Dumnezeu - Cel Care "toate le poate celui ce crede", dându-le celor smeriţi Harul ce sfinţeşte, stăpâneşte şi ocârmuieşte toată făptura!...

Preluând ce spunea Părintele Calciu despre Întoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide, spunem că "din toate relatările despre închisori, din toată investigaţia psihologică a atâtor autori, toţi înzestraţi cu duhul mărturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovniceşti, una dintre cele mai pătrunzătoare", "cea mai în măsură să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii ce este lăţimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea, să cunoască iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoaştere şi să se umple de toata plinătatea lui Dumnezeu". Afirmaţiile Părintelui Calciu făcute în "Cuvântul introductiv" la cartea lui Ioan Ianolide se potrivesc perfect şi aici, căci, "dacă ai îndoieli asupra mântuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrăşmaşului văzut şi nevăzut prin puterea credinţei şi a rugăciunii, dacă te îndoieşti de iubirea lui Hristos şi de eficienţa pocăinţei, această carte, acest document duhovnicesc, te va convinge". Multă dreptate are, pentru că eroii lucrării acesteia, jertfelnici în închisorile politice, au căutat în primul rând să-şi pună în ordine propriile vieţi, "să înţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Biserica primară, să-şi şlefuiască încet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfă, bunătate şi trăirea dragostei comunitare". Toţi aceşti mucenici contemporani ai veacului al XX – lea "locuind în aceeaşi celulă, au încercat să facă din spaţiul ei o biserică a lui Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile şi poticnelile inerente convieţuirii multora la un loc, într-un spaţiu impropriu, mizer şi insalubru!..."

Povestea unei vieţi închinate lui Hristos până la ultimele consecinţe, aşa cum este cea a lui Valeriu Gafencu, face parte din războiul nevăzut despre care ne învaţă Filocalia.

Lucrarea în sine este un complex, un tot grăitor, alcătuită dintr-un şir întreg de evenimente, fapte, momente cruciale, de-a dreptul existenţiale şi determinante pentru eroul cărţii, care, deşi s-a urmărit acest lucru, nu a fost niciodată victimă, ci întotdeauna va fi consemnat (alături de ceilalţi), de către posteritatea ce trebuie să fie cât mai obiectivă, drept eroul credinţei, purtătorul Duhului Celui Dumnezeiesc în iadul lumii acesteia pământeşti, din a doua jumătate a secolului al XX – lea!...

Credem că trebuie reţinut şi subliniat faptul că interesul cărţii nu stă atât în faptele relatate, cât în deschiderea duhovnicească.

În încheiere, subliniem că această carte reprezintă meritul de necontestat al ierarhului locului, al editorilor de la Alba Iulia, al Părintelui Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oaşa – un om tânăr, care n-a trăit în acele timpuri -, care au demonstrat importanţa, rolul, locul şi valoarea rememorării adevăratei istorii recente, ca şi a raportării la experienţa ascetică şi mistică pe care au trăit-o cei din închisori. Volumul are caracter pedagogic şi misionar; ne reaminteşte şi ne reliefează convingerea că fără comuniune, participare şi jertfă, creştinismul este o simplă ideologie, lipsită de "Duh şi de adevăr". Aşadar, Biserica – care este o Instituţie divino-umană vie şi dinamică – nu reprezintă un muzeu de antichităţi, de piese istorice şi artistice de valoare, ci constituie Muntele Schimbării noastre la faţă şi al naşterii atâtor generaţii de oameni "din apă, Duh Sfânt şi foc", mulşi dintre ei iată, fiind chemaţi la a îmbrăţişa "cununa muceniciei şi deci, a sfinţeniei". Aşa încât, "un om, ca şi un popor, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus" – după cum spunea Simion Mehedinţi.

Una dintre concluzii este cea trasă de Părintele Moise: "Oamenii prin care Duhul Sfânt lucră cu putere, precum Valeriu Gafencu şi alţi mărturisitori ai temniţelor, vrednici de toata preţuirea, îşi aşteaptă locul în calendar, fiind cele mai sigure modele pentru noi în vremurile acestea dominate de confuzii. Viaţa lor merita cunoscută, nu pentru slava lor pământească, ci ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX – lea asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini".

Stelian GOMBOŞ

PS: Cea mai mare parte din tirajul acestei cărţi este distribuit direct, la un preţ redus de numai 10 lei. Fondurile obţinute din vânzarea volumului vor fi donate schitului "Înălţarea Sfintei Cruci" de la Râpa Robilor – Aiud.