Banii

Banii sub forma monedelor au apărut încă din antichitate, odată cu dezvoltarea comerţului, ei au înlocuit trocul care consta în schimbul de mărfuri.
În societatea modernă, ca şi în sistemul capitalist, banii au căpătat o importanţă tot mai mare, iar în societatea globalistă din zilele noastre au devenit aproape indispensabili.
Pentru mulţi dintre noi banii au ajuns să fie scopul vieţii noastre şi nu un mijloc de a realiza ceva, cum ar trebui să fie. Pe criteriile de valori ale societăţii actuale, omul care are bani este aşezat în vârful scării de valori, chiar dacă acest om este o nulitate. La constituirea noilor criterii de valori a contribuit şi manelizarea societăţii. Noua societate este o societate de suprafaţă, de imagine, unde virtuţile creştine au dispărut aproape în totalitate. Nimeni nu zice că toţi cei ce au bogăţii sunt fără caracter, dar câţi nu sunt care înşeală, fură, tâlhăresc, cerşesc prin străinătate, unii chiar omoară. Aici este problema, cum câştigi banii, nu că îi deţii. Politicienii noştri au jefuit o ţară, de parcă ţara ar fi fost a lor şi nu a noastră. Câţi oameni nu au de suferit în urma acestui jaf? Cum pot să stea nepăsători când atâţia oameni sunt în nevoi? Ce ar putea să facă mai crud însuşi diavolul? Şi credeţi, în România sunt oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie din cauza acestor oameni, care au furat pâinea de la gura copiilor înfometaţi.
Banii au ajuns o armă importantă în mâna diavolului, prin slugile sale de pe pământ, din Marea Finanţă a Lumii, care practic conduce lumea. Vedem cum prin iluzia puterii dată de ban, societatea modernă a ajuns la o decadenţă morală nemaiîntâlnită în istoria omenirii. Omul modern îmbuibat este dezgolit de tot ce-i nobil şi cu adevărat valoros, contul din bancă îl face să se simtă stăpânul lumii peste tot şi peste toate.
De asemenea iubirea de arginţi trage după sine lăcomia, ura, invidia, egoismul, mândria, dispreţul de aproapele mai sărac. Toate acestea ne închid porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Scopul vieţii noastre trebuie să fie mântuirea. Ce folos avem că ne luptăm o viaţă întreagă, să acumulăm diverse lucruri (maşini scumpe, bijuterii, etc.) care nici măcar nu sunt vitale şi pierdem mântuirea?
Pe de altă parte banii ne pot ajuta în iconomia mântuirii prin înfăptuirea milosteniei. Milostenia este una din cele mai importante virtuţi ale oricărui creştin. Ea trebuie să se facă cu bucurie şi din tot sufletul. Nu contrează suma, ci contează duhul cu care o dăruieşti. Dai un leu din suflet şi câştigi Împărăţia Cerului, dai o pâine şi saturi pe flămând şi câştigi mântuirea, dai un pahar de apă cuiva şi câştigi totul. Poţi să dai milioane cu părere de rău şi să nu fie primit, pentru că atunci nu mai este milostenie, pentru că milostenia vine din suflet. Cu alte cuvinte, nu contează cantitatea, ci calitatea. Dacă Dumnezeu ne binecuvântează şi ne dă avuţii, atunci se cuvine ca şi noi să dăruim celor nevoiaşi, nu leneşi, deşi dacă ne gândim mai bine în faţa milostivului Dumnezeu şi noi suntem leneşi în lupta cu păcatele şi patimile noastre.
Sfântul Ioan Gură de Aur zicea despre milostenie: „Milostenia are aripi mari, de străbat văzduhul, depăşesc luna, străbat prin razele soarelui şi se ridică până în înaltul cerului. Nici acolo nu se opresc. Depăşesc cerul, lasă în urmă legiunile de îngeri, carele arhanghelilor şi toate puterile cele înalte şi nu se opresc decât la picioarele tronului împărătesc.” Iar înţeleptul Solomon zicea: „Omul e mare, omul milostiv e nepreţuit.” Iată cât de mare este puterea milosteniei şi cât de nepreţuit este omul milostiv. Milostenia anulează tot răul făcut de iubirea de argint şi celelalte derivate din ea şi înalţă omul până la tronul Împăratului Ceresc. Putem noi să lăsăm la urmă nişte hârtii, ce se cheamă bani, să ne ia această cinste? Să ne ia mântuirea?
Noi, ca şi creştini ortodocşi trebuie să înţelegem rolul banilor şi să-i aşezăm acolo unde le este locul. Trebuie să-i gestionăm corect pentru a putea trăi în sistemul actual. Ei au un rol important, dar să nu uităm că tot materie sunt, iar materia este sortită stricăciunii şi pieirii, pe când cele de suflet vor fi în veşnicie.
Dumnezeu să ne ajute!
Dumitru MĂGUREANU