ÎN CĂUTAREA FERICIRII

„Ce este Adevărul?”, l-a întrebat Pilat pe Hristos. Bietul Pilat nu ştia că de fapt stătea de vorbă cu Adevărul, Îl putea atinge dacă dorea. Dar nu a vrut sau poate că nu a ştiut cu cine stă de vorbă. El, marele dregător, reprezentantul unui mare imperiu „în teritoriu”, s-a dovedit nepriceput în a recunoaşte esenţa, în a vedea în persoana lui Hristos, Adevărul. El s-a spălat pe mâini de Hristos, nefiind capabil să-şi asume Adevărul. Şi după cea a mai trăit o vreme în minciună, Pilat s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor. Nu a ştiut să folosească şansa pe care a avut-o, când l-a avut pe cel care spunea despre El, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”, în faţa lui. Atunci putea să se mântuiască, dacă ar fi fost un pic mai inspirat şi ar fi întrebat „Cine este Adevărul?”. Pentru că dacă ar fi întrebat aşa, ar fi însemnat că a văzut în Hristos esenţa şi scopul vieţii şi cu orice risc i-ar fi urmat Lui.
Pentru că noi astăzi nu prea mai avem interes pentru Adevăr, ci mai degrabă căutăm fiecare dintre noi zilnic fericirea, ca scop deplin şi final al vieţii noastre, vă invit să încercăm să răspundem la o întrebare, oarecum asemănătoare cu cea a lui Pilat, „Ce este fericirea?”. Cu siguranţă, răspunsurile la această întrebare ar putea însuma miliarde de răspunsuri sau păreri pe care, cu siguranţă, nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă să le citim. Fiecare îşi închipuie în felul lui fericirea, o caută, o visează sau trăieşte pentru ea.
Dacă am face un mic sondaj de opinie sau pur şi simplu am merge pe stradă, am constata că oamenii, în general, nu prea sunt fericiţi. Marea majoritate ar spune că sunt în căutarea fericirii. Dar ştim noi, oare, ce căutăm? Dificilă întrebare. Mulţi căutăm fericirea în lucruri. Avem câteodată impresia că am atins culmea fericirii atunci când am achiziţionat ceva, o casă, o maşină sau alte bunuri materiale, dar constatăm că după o vreme acestea toate nu ne mai fac fericiţi. Apoi, ne îndreptăm atenţia către alte lucruri, în general. Nu prea suntem tentaţi să căutăm fericirea în cei de lângă noi, şi nici nu încape discuţii să o căutăm în lumea de dincolo de simţuri. Nu mai credem, nu mai avem timp, nu prea ne mai interesează. E stresant, enervant, să tot căutăm răspunsuri într-o realitate pe care noi nu o mai percepem. Ne complăcem să trăim şi să căutăm soluţii doar în concretul lumii acesteia văzute. E mai comod să alegi ceea ce e mai aproape, ceea ce nu presupune sacrificii. Fugim de jertfă, fugim de cruce. Dar ştiţi, cine în afară de noi, mai fuge de cruce? Răspunsul la întrebarea aceasta cred că îl ştim cu toţii. Toţi cei care cu bună ştiinţă, au ales să urmeze pe Lucifer, rupându-se de Hristos. Şi apoi, fără Hristos, ce avem noi? Ce sens, ce rost mai are viaţa fără Viaţa însăşi? Este ca şi cum am bea suc de portocale (că aşa scrie pe ambalaj), fără ca în acel suc să fie pic de suc de portocale. Mai pe scurt, fără Iisus viaţa nu are gust. E o zeamă acră, pe care o gustăm zilnic, minţindu-ne că este bună.
Să ne trezim din minciună, din amorţeală şi să schimbăm macazul. De azi propun să trăim căutând răspuns la întrebarea „Cine este fericirea?”, şi întrebându-ne aşa, vom găsi urgent răspunsul, pentru că e simplu: Iisus Hristos. El este Fericirea. Doar în El şi prin El putem spune că suntem cu adevărat fericiţi. Hristos ne spune mereu prin Sf. Evanghelie ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi, dându-ne mereu spre ascultare şi împlinire cele nouă Fericiri. Pe acestea nu le-a dat însă în chip de opriri sau porunci, ci în chip de „fericiri”, fiindcă ele se potrivesc deplin cu smerenia şi blândeţea Mântuitorului Hristos şi sunt atât de potrivite cu năzuinţele sufletului creştinului, încât, numai auzindu-le, suntem îndemnaţi singuri să le îndeplinim. În acest înţeles Sfântul Apostol Iacov numeşte legea Noului Testament „Legea cea desăvârşită a libertăţii”(Iacov1,25). Faptul că Mântuitorul înfăţişează laolaltă fericirea şi desăvârşirea, arată că acestea sunt strâns legate. Într-adevăr, nimeni nu poate fi fericit fără a fi desăvârşit, iar cel ce cucereşte desăvârşirea morală dobândeşte prin aceasta şi fericirea. De aceea, în fiecare fericire trebuie să deosebim mai întâi învăţătura sau îndemnul şi apoi fericirea sau făgăduinţa răsplătirii. Pe scurt, prin „Fericiri” se înţeleg cele nouă căi pe care creştinul trebuie să meargă pentru a ajunge la fericirea veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care putem dobândi fericirea.
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru ca lumea „viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10). Să-L căutăm, dar!
MARIAN MĂGUREANU

Oricine iubeşte o floare
Costache Ioanid
Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer …
Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer …
Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe cai de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer …
Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-orunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3)
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Matei 5, 4)
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Matei 5, 5).
„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6).
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10).
„Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12).