IAR VIAŢA VEŞNICĂ ACEASTA ESTE: SĂ TE CUNOASCĂ PE TINE SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT ŞI PE IISUS HRISTOS, PE CARE L-AI TRIMIS

Fraţi creştini,

Evanghelia de azi de la Sfântul evanghelist Ioan 17, 1-13 relatează rugăciunea pe care Domnul nostru Iisus Hristos o aduce înaintea Tatălui, pentru unitatea tuturor creştinilor „Părinte Sfinte întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una aşa cum suntem Noi”, (In17,12) unitate ce nu va fi păstrată prea mult timp, deoarece încă din perioada apostolică Biserica a fost lovită de duşmani atât din interior cât şi din exterior. Păstrarea unităţii dintre creştini este foarte importantă pentru împlinirea versetului de mai sus şi a altor texte din scriptură care ne spun că „va fi o turmă şi un păstor” (In10,17). La început creştinii mărturiseau aceeaşi credinţă însă, datorită evenimentelor istorice, sociale, politice, dar şi din dorinţa unora de a deveni lideri, a început fărâmiţarea, ajungându-se la ceea ce avem azi, adică zeci de confesiuni, care pretind toate că deţin adevărul revelat. Nu ne interesează prea mult ce cred unii sau alţii, însă este important să ştim pe ce se bazează credinţa noastră. De cunoaştere depinde viaţa cea veşnică, deoarece nu este indiferent cum şi ce credem. Din acest motiv astăzi ne amintim şi de participanţii la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, sinod care a oferit bisericii primele articole ale Simbolului de credinţă sau ale Crezului, aşa cum este cunoscut în popor. Crezul se rosteşte la fiecare Liturghie tocmai pentru importanţa conţinutului său. Sfinţii Părinţi au reuşit prin cuvinte puţine să transmită esenţa învăţăturii de credinţă.

Prin cuvintele Crezului nostru putem răspunde uşor celor ce ne întreabă cum şi în ce credem. Astfel eu cred într-un singur Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi a pământului, a tuturor celor văzute şi nevăzute, adică cred într-un Dumnezeu personal pe care eu îl numesc tată şi care este creatorul Universului. Problemele cele mai mari în decursul istoriei Bisericii au fost însă cele referitoare la persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Încă în decursul vieţii Sale unii credeau că este Mesia, iar alţii că este un impostor. Evreii au făcut tot ce au putut pentru a discredita predica apostolică care afirma: naşterea din Fecioară, în Betleem, din seminţia lui David, că era Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, că a înviat, s-a înălţat la cer şi va veni din nou spre a judeca lumea. Că noi oamenii prin El am fost răscumpăraţi, că există viaţă veşnică, rai şi iad. Paralel cu învăţătura apostolilor au circulat şi eresuri ce afirmau că Domnul a fost un om simplu, fiu al unui dulgher cu fraţi şi surori, cu capacităţi extraordinare, dar totuşi un simplu om. Astfel de învăţături au tulburat Biserica şi au determinat convocarea tuturor episcopilor creştini la anul 325 la Niceea pentru a se dezbate erezia lui Arie ce nega dumnezeirea Fiului. Adunarea unui sinod cu o participare aşa de mare nu ar fi fost posibilă fără contribuţia împăratului Constantin cel Mare. Datorită lor noi cei de azi credem şi mărturisim pe Iisus Hristos aşa cum a fost El, adică Fiul lui Dumnezeu,Unul Născut, care s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, este lumină din lumină, Dumnezeu adevărat (aviz martorilor), este născut, iar nu făcut şi are aceeaşi fiinţă cu Tatăl. A pătimit pentru noi oamenii, a fost îngropat, a înviat şi s-a înălţat la cer şi va veni din nou pentru judecată.

Din cele menţionate, vedem clar că nu toţi creştinii cred şi mărturisesc la fel cu noi. Din această cauză Sfinţii Părinţi ne îndeamnă ca la rugăciune să participe cei ce au aceeaşi mărturisire de credinţă. Ne rugăm mereu la Sfânta Liturghie pentru unirea credinţei, însă până atunci trebuie să rămânem fermi în credinţa noastră, ştiind că fără răbdare şi luptă nu este nici cunună în Împărăţia lui Dumnezeu.

Preot TUDOR BUDEANU