EVADAREA
DIN EGOISM
Duminica a IV a după Rusalii
Vindecarea slugii
sutaşului(Mt,85-13)
Fraţi creştini,
Sfântul Evanghelist Matei, redă discuţia dintre Mântuitorul Iisus Hristos
şi centurionul roman, care a venit smerit să ceară ajutor pentru vindecarea
slugii sale.
Este de remarcat atitudinea romanului. Era ofiţer într-o ţară ocupată, unde
el era legea şi putea să impună ceea ce voia şi totuşi vine şi adresează acele
memorabile cuvinte Doamne nu sunt
vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai un cuvânt şi se va tămădui
sluga mea.
Domnul aduce laudă sutaşului
spunând că nici în Israel nu a găsit atât de multă credinţă. Probabil nici
ofiţer roman atât de smerit şi credincios.
Sfânta Evanghelie de la Luca relatând acest episod menţionează un detaliu
important; bătrânii poporului au îndemnat pe Domnul să vindece pe acel om
deoarece stăpânul său centurionul le-a făcut iudeilor un mare bine, le-a zidit
sinagoga. Iată un om deosebit, un ofiţer roman care se comportă exact invers
decât camarazii lui. Este milos, intervine pentru un sclav care pe piaţă nu
avea un preţ prea mare, este generos, a ridicat sinagoga din Capernaum, nu l-a
interesat posibila bârfă a colegilor pentru intervenţia sa. Peste toate acestea
este smerit, nu vine cu pretenţii înaintea lui Hristos sau sub protecţia
uniformei militare romane, ci ca un umil serv. Nu se putea refuza un astfel de
om care era o raritate şi în rândul evreilor deşi aceştia aveau legea lui Moise
care îi învăţa să fie generoşi. Un om deosebit, o lecţie de viaţă deosebită
într-un veac în care altruismul este pe cale de dispariţie.
Ne putem întreba ce am face noi
în situaţia în care am fi înaintea Domnului şi am putea adresa o cerere, una
singură. Ce am cere şi mai ales pentru cine? Am avea în vedere un străin? Răspunsul
este foarte dificil, deoarece noi oamenii moderni suntem învăţaţi că totul în
această lume se cucereşte prin luptă. Pentru a putea accede pe culmile
succesului trebuie să procedăm exact invers de cum a procedat ofiţerul roman. Într-o
viziune modernă acesta trebuia să folosească situaţia sa de privilegiat (a
costruit o sinagogă, era comndantul militar al oraşului) pentru a întări
poziţia sa. Pentru el însă viaţa unui om însenma mai mult, mai mult decât
propria sa onoare. Ne putem imagina atitudinea camarazilor săi faţă de acest
gest, considerat de mulţi slăbiciune . Pentru acest Om nu a mai contat nimic din toate acestea, el era deja omul lui
Dumnezeu. De aceea Domnul Iisus Hristos spunea că vor veni mulţi de la apus şi
răsărit şi vor şedea la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov. Mîntuirea ţine deci de
noi, nu numai de apartenenţa la un neam, aşa cum adeseori credem deplasat şi
noi românii. Avem o istorie plină de oameni şi de fapte minunate, dar adevărul
zilnic pare să nege istoria. Parcă nu mai suntem românii de odinioară, cei
smeriţi şi frumoşi, cei care se mulţumeau cu viaţa primită ca dar. Se
poveşteşte despre un bătrân călugăr că trimitea adeseori ucenicii cu vasele de
lut făcute de mâinile lor la târg, însă nu se tocmea niciodată, ci fiecare
oferea cât voia pentru vase. Cât de departe sunt negociatorii la sânge ai acestei lumi, pe care îi privim ca pe
nişte modele demne de urmat. Cât de departe suntem de acei români creştini care voiau ca faptele lor
bune să rămână în anonimat, deoarece ştiau ceea ce mai marii lumii de azi nu
ştiu, că răsplătirea va fi în cer. Din
lumea de azi lipsesc modelele autentice, pe care mai ales tinerii să le poată
urma. Sutaşul de azi poate fi un astfel de model.
Am avut printre noi oameni de o deosebită valoare, pentru care poate
Dumnezeu ne priveşte încă cu drag. Timpul trece fără ca noi să fim capabili să
aducem pe alţii asemenea lor înaintea lumii. Sau poate nu mai dorim să urmăm
exemplele lor. Sutaşul smerit din evanghelia de azi va fi pomenit peste veacuri
pentru bunătatea sa, pentru omenia sa, omenie care caracteriza demult şi neamul
nostru românesc.
Preot Tudor BUDEANU