În viaţa de zi cu zi, de foarte multe ori auzim în jurul nostru rostindu-se cuvântul noroc: “Hai noroc!”, “Noroc şi sănătate!”, “Am avut şi noroc!”, “Norocos mai eşti!”, “Noroc şi bani”, “Fiecare cu norocul său”. Ba chiar se spune adesea în popor: “Fă-mă mamă cu noroc / Şi aruncă-mă şi-n foc!”. Cuvântul noroc vine din limba slavonă (naroku) şi este o formulă de salut sau de urare, însă de foarte multe ori prin cuvântul noroc, noroace se înţelege soarta (destinul, ursita) favorabilă. Prin definiţia din dicţionarul enciclopedic român, prin cuvântul noroc se înţelege un concurs de împrejurări ÎNTÂMPLĂTOR FAVORABILE, care asigură reuşita unei acţiuni, împlinirea unei dorinţe. Cuvântul noroc este frecvent folosit. Există chiar multe expresii în care este inclus acest cuvânt. Spre adeverire să enumerăm câteva dintre ele:
1.”A-l paşte pe cineva norocul”= a fi norocos, a reuşi;
2.”A-şi încerca norocul”= a întreprinde acţiuni riscante sau primejdioase pentru a-şi atinge scopul;
3.”Noroc porcesc”= noroc mare nemeritat;
4.”Noroc că …”= bine că … (“Noroc că am sărit la timp”);
5.”La un noroc”= la întâmplare;
6.”A se naşte sub stea norocoasă”= a avea noroc;
7.”A-i fi scris în noroc să …”= a-i fi sortit să …;
8.”A avea noroc de cineva (sau ceva)”= a da peste cineva (sau ceva) folositor; a putea profita; a se putea sluji de cineva (sau ceva);
9.”Apoi de, tată, cum o da târgul şi norocul”= cum o fi, oricum, după împrejurări;
10.În limba latină găsim expresia: “Fortuna caeca est”= norocul este orb.
Iată ce spunea Părintele Cleopa Ilie despre idolul Noroc:
“Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi de dracul Noroc, zicând:<<pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei>>. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeţi că până la venirea lui Iisus Hristos, China se închina la idoli, India şi Japonia şi Insula Java şi atâtea state care se închinau încă la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii? Moloh era zeul fericirii, la romani, la sumerieni şi la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau Noroc, cum îi zicem astăzi? Îi purtau statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc era un cuptor din aramă şi în faţa lui o tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia şi el. Popii (popii erau slujitori ai idolilor în Vechiul Testament) lui purtau în mâini nişte securi mari, ascutite. Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia roşie, înfierbântată şi strigau, bătând din palme: <<Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!..>> Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia: <<Cumătră îţi dai copilul?>>. <<Îl dau, ca să am noroc!>>. Lua mama copilul de la tatăl lui, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăti şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptura de copii proaspeţi. Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfă lui Noroc. Voi nu vedeţi ce zice proorocul Isaia? <<Vai de cei ce fac masă dracilor şi aduc jertfă lui Noroc>>(Isaia 65,11:12). Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebunie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc pe pomelnic? Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă zicând:<<Hai noroc, cumetre!>>. Uneori vezi creştini pe drum că se salută: <<Hai noroc, vecine!>>. Dacă l-ai întreba cine-i Noroc, nu stie, dar ştie să-l pomenească. Mai chemi pe dracul Noroc, după atâtea mii de ani? Te închini la satana? Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul Noroc!”.
Jocul de cărţi.
Zi de zi se răspândeşte la noi jocul de cărţi… Joacă bătrânii şi bătrânele cărunte. Joacă oamenii maturi şi îi învaţă şi pe copii să joace. Joacă la noroc pe bani, joacă aşa cum spun ei “ca să-şi omoare timpul”. Şi una şi alta sunt păcate. Când joacă pe bani, unul câştigă, altul pierde. Primul ia de la ultimul. Pentru ce? Nu este păcat să iei de la celălalt pentru osteneală? Însă tu, care ai câştigat, ce-ai făcut pentru cel de la care ai luat banii? Nimic. Înseamnă că i-ai luat degeaba, i-ai luat fără să-i meriţi, ai furat ceea ce nu-ţi aparţinea. Cel ce pierde dă banii. Şi spune că dă ceea ce este al său. Aceasta o credem. Dar, oare, Dumnezeu ţi i-a dat ca sa-i dai celor ce nu au nevoie şi nu muncesc pentru tine? Mai bine i-ai căuta pe săraci, pe cei fără adăpost, pe orfani şi pe văduve. Mai rău este dacă pierzi nu ceea ce îţi prisoseşte, ci ceea ce îţi este necesar. Poate că ai familie. Cu ceea ce pierzi, i-ai putea asigura necesarul. Ai cumpăra o carte religioasă bună, tu însuţi ai citit-o şi le-ai da-o şi copiilor. Jocul de cărti i-a adus uneori pe oameni la dezastru, sărăcie şi chiar sinucideri.
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăţi atât de repede pe unii, puţini dar vicleni, pe seama altora, mulţi dar creduli, dacă n-ar fi televizorul. Marele scriitor rus Dostoievski era creştin ortodox, numai că avea o slăbiciune: patima jocurilor de noroc. Adeseori pleca peste hotarele ţării şi juca acolo. Nu putea scăpa de ea nicidecum. Dar într-o dimineaţă, în momentul când s-a trezit, dintr-o dată a simţit o mare repulsie faţă de aceste jocuri. Dumnezeu şi-a făcut milă de el şi i-a eliberat sufletul de această patimă păguboasă. De ce? Fiindcă el se pocăia mereu pentru această patimă.
Hai noroc!- o salutare idolatră.
În anul 1996 într-o tabără studenţească (A.S.C.O.R) a venit, la un moment dat, cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi o demonizată. În grupul de studenţi în care se afla şi ea, a strănutat cineva. Un coleg i-a urat Noroc. Şi atunci demonul din cea care era demonizată cu o voce grohăită a spus: “Aşa ne salutăm noi diavolii în iad: Hai noroc!”.
Bun şi frumos lucru, şi multă bucurie este în sufletele noastre când doi credincioşi ortodocşi se întâlnesc şi se salută creştineşte cu formula: ”Doamne ajută!”. Şi mult ne va ajuta Dumnezeu dacă zicem aşa pentru că două nume sunt legate de persoană: Doamne şi diavolul. Fiindcă: “Dumnezeu este duh”(Ioan 4:24), fiind infinit (deci pretutindeni) , aşa, când spunem Doamne a şi venit şi ne va ajuta în toată ziua şi în tot lucrul, când drăcuim îl invocăm pe satana care vine şi el la fel de repede , însă acesta ne va da necazuri şi supărări.
În primele veacuri creştinii se salutau zicând: primul “SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL”(vezi Psalmul 69) iar celălalt răspundea cu “ÎN VECI. AMIN!”. Vai cât de frumos! Căci, în adevăr lui Dumnezeu I se cuvine să fie slăvit în veci.Amin!
Preluat de pe: http://ascorbrasov.ro/despre-idolul-noroc-2/