Fraţi creştini

Auzim an de an această pildă minunată, pe care o citim la o dată apropiată intrării în postul Crăciunului. Este Evanghelia care ne îndeamnă să pornim în căutarea aproapelui pierdut, în cautarea propriei noaste identităţi creştine. Dacă credem învăţătura Bisericii conform căreia toţi oamenii suntem fraţi, deoarece purtăm în noi chipul lui Dumnezeu, atunci aproapele pierdut, care trebuie recuperat pentru Hristos suntem şi noi. Postul Crăciunului este o călătorie minunată, la care suntem chemaţi să participăm cu toţii, tocmai cu acest scop de a redescoperi în noi virtuţile cu care Dumnezeu ne-a încununat. Un drum de şase săptămâni, în care vom învăţa că omul creat de Dumnezeu nu este grobianul, ci cavalerul, iar nobleţea la care renunţăm atât de uşor este de fapt comoara pe care trebuie să o recâştigăm prin post. Textul Evangheliei de azi este atât de simplu şi în acelaş timp atât de cuprinzător „iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”
Finalul Evanghelilei, ne îndeamnă să trecem de la teologhisire la practica pe care o considerăm adeseori dificilă. Trebuie să înţelegem că moştenirea noastră creştină nu este o banală filosofie de salon, ci viaţă trăită cu intensitate maximă. Avem o credinţă a sângelui, a mărturisirii, a rezistenţei la toate provocările. De ce amintesc de toate acestea atât de des în articole mele: deoarece consider că pierdem prea mult teren în faţa modernismului, devenind poate prea toleranţi cu nebuniile vremii. Nu mai suntem acei ,,atleţi ai lui Hristos”, ci o armată de cazarmă, bine hrănită, fără instrucţie, cu gândul la orice, numai la luptă nu, fără să ne dăm seama că suntem încă în plin război şi nu trebuie să depunem armele.
Avem înaintea ochilor atâtea mărturii, oameni minunaţi care au reuşit să ducă la împlinire porunca din finalul Evangheliei de azi, adică să fie asemănători samarineanului milostiv. Unul dintre ei este Mircea Vulcănescu, un român minunat şi un creştin desăvârşit, care a murit aşa cum de fapt a trăit toată viaţa lui; în slujirea aproapelui. Poate exemplul său va trezi în noi dorinţa de a deveni ucenici iubiţi ai lui Hristos. Niciodată nu este târziu, Domnul are ucenici din toate secolele, sunt sigur că vor reuşi mulţi şi din secolul globalizarii.

Pr Tudor Budeanu