Hramul Bisericii noastre

Sărbătorim în fiecare an la 24 iunie Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul,sărbătoare cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene, sau Drăgaica. Personalitatea acestui minunat bărbat este evocată de Sfânta Scriptură.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Există o lungă perioadă din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.
Ioan este nume iudaic - "Iohanan” prescurtare din Iehohanan şi inseamna "Dumnezeu s-a milostivit”.
Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naştere.
Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el“ (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan.
Nu există contradicţie în cele afirmate de Hristos. Ca să înţelegem că Ioan Botezatorul este "cel mai mare între cei născuţi din femei”, ne este de ajuns să ştim că a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlneşte cu Fecioara Maria atunci când aceasta Îl purta în pântece pe Domnul, că a vieţuit în pustie precum un înger, că l-a botezat pe Hristos la râul Iordan. Biserica noastră de la Macea are hramul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adică este pusă sub ocrotirea acestui mare bărbat. Este o zi de sărbătoare pentru întreaga comunitate, Sfântul Ioan fiind un exemplu de vieţuire pentru toţi creştinii. Sărbătoarea Bisericii este sărbătoarea satului, deoarece aici în Sfântul locaş ne adunăm în fiecare duminică şi sărbătoare cu cei dragi ai noştri aducând înaintea lui Dumnezeu problemele şi greutăţile vieţii noastre căutând aici mîngâiere. Este locul pe care îl îndrăgim, locul în care după o săptămână de muncă ne găsim liniştea plecând împăcaţi la casele noastre.
Chiar dacă de cele mai multe ori această sărbătoare cade în postul Sfinţilor apostoli, ne bucurăm împreună toţi creştinii ortodocşi, deoarece se cuvine ca cei ce muncesc şi se roagă împreună să se bucure împreună. Sărbătoarea satului este în mod paradoxal şi sărbătoarea fiecărui creştin care se regăseşte în comunitate, deoarece fiecare doreşte sănătate pentru familia sa, fiecare vrea să-i rodească ogorul, toţi dorim ploi la vreme, ferire de calamnităţi, vremuri paşnice şi bucurie. Deci dorinţele mele sunt şi ale vecinului meu, sunt dorinţele comunităţii mele cu care eu mă identific. De aceea sărbătoarea noastră este atât de frumoasă, pentru că ea reuşeste să ne adune la un loc pe toţi cei care aparent avem alte preocupări, dar în esenţă aceleaşi cu fiecare măcean. Acesta este secretul reuşitei în încercarea de a transforma comuna în comunitate, în care să ne regăsim nu doar noi, ci şi copiii noştri. Este important să menţionăm că în cadrul unei comunităţi autentice, se face în mod necesar legătura cu trecutul comunităţii, încercându-se conservarea şi promovarea acelor valori care ne-au definit ca neam în decursul timpului. Hramul Bisericii este tocmai această legătură între generaţii, legătură ce devine garanţie a unui viitor axat pe coordonata credinţei în Dumnezeu şi în neamul românesc.

Pr. Tudor BUDEANU