Continuăm seria scrierilor despre ocultism şi globalizare cu aprecierile domnului Stefano Zamagni, profesor de economie la Universitatea din Bologna, observă cinci elemente constitutive ale globalizării:
1) Finanţarea economiei – se referă la formarea unei pieţe financiare globale, rod al afirmării europieţei. Finanţarea economiei înseamnă creşterea foarte puternică a tranzacţiilor financiare pe unitatea de produs naţional. Una din noutăţile de bază ale societăţii post industriale, în care numărul celor destinaţi industriei este mai mic decât numărul celor destinaţi serviciilor, rezidă nu numai în, cum anume se produce dar şi ce anume se produce. Două par a fi consecinţele principale ale finanţării economice: în primul rând puterea autorităţilor naţionale în sfera relaţiilor financiare este diminuată faţă de trecut, iar în al doilea rând procesul accelerat de dematerializare a economiei, proces ce se desfăşoară pe diferite fronturi. Societatea financiară spre care ne îndreptăm produce bunuri imateriale (în contrast cu societatea industrială care produce bunuri materiale).
2) A treia revoluţie industrială şi transnaţionalizarea tehnologiei priveşte sensul animat şi rolul desfăşurat de noile tehnologii de informaţie. Trăsătura fundamentală a societăţii de informaţie se bazează pe cunoaştere, pe ştiinţă. Astăzi se vorbeşte de structură de cunoaştere şi alătuti de finanţe este forţa centrală a dezvoltării economice. Transnaţionalizarea tehnologiei va duce la diferenţe mari de dezvoltare între ţările industrializate (privilegiul firmelor transnaţionale de a alege locaţia firmei, modul de producere, modul în care se reinvestec banii).
3) Hiperconcurenţa – se referă la o formidabilă concurenţă pe pieţe (astfel intreprinderile nu numai că încearcă să-şi menţină poziţiile obţinute cât mai mult timp, dar trebuie să se confrunte mereu cu noi moduri de a domina) .
4) Afirmarea culturii contractului – cultura juridică a considerat contractul ca o simplă aplicare a dreptului. Contractul între privaţi ia tot mai mult locul legii în organizarea societăţii civile şi se substitue tot mai mult puterii publice.
5) Apariţia unei culturi globale, sau tranziţia spre o puternică societate civilă internaţională.
Ca fenomen social globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut şi reprezintă o realitate care sfidează toate paradigmele sociale şi mentale cunoscute până acum, o gigantică mutaţie civilizaţională care traumatizează societatea, manifestându-se printr-o ruptură tot mai evidentă atât cu ierarhiile de erori ale culturii tradiţionale , cât şi cu valorile occidentale considerate clasice . Noua ordine mondială, trâmbiţată de lojile masonice din secolul XVIII începe să prindă contur. Se întrezăreşte apariţia unei noi societăţi post industriale – Societatea globală a prosperităţii economice. Lumea întreagă este supusă „concomitent presiunilor antagonice ale fuziunilor şi uniunilor economice şi politice între state aparţinând aceloraşi regiuni, ca şi ale fisurilor şi dezmembrărilor unor state sau uniuni de state sub presiuni naţionaliste sau separatiste”.
Mondializarea economiei, la care se adaugă proliferarea terorismului, a drogurilor, a suprapopulării zonelor dezvoltate economic şi depopulării altor zone „defavorizate”, ameninţarea ecologică, efectul deşertificării, creşterea alarmantă a marginalizării şi excluderilor, a inegalităţilor şi discriminărilor economice, duc la ideea realizării nu a unei noi ordini mondiale, ci la o dezordine mondială. După părerea mea este o aparenţă. În fond sărăcirea unor zone, îmbogăţirea altor zone, falimentul şi prosperitatea sunt atent studiate, totul derulându-se după un plan pregătit cu scrupulozitate, ce vizează crearea unei stări de instabilitate, stare ce va fi apoi soluţionată prin progresele noi, ce aplicate vor aduce prosperitate şi mult visata pace mondială. Dar prima oară e necesară teama. ( După atentatele din SUA poporul a exclamat că este de acord să plătescă mai mult pentru securitatea naţională. Efectele unui astfel de plan nu au întârziat să apară. La începutul anului 2004, guvernul american hotăreşte obligatorie amprentarea şi fotografierea irisului oricărei persoane care doreşte să intre în SUA ).
În sprijinul afirmaţiei precedente căp există un program clar, ocult, care vizează când crearea de situaţii tensionate, când a promovării păcii, program care să finanţeze pe unii şi să falimenteze pe alţii, aduc amenţiunea făcută de Willhelm von Angelsdorf, despre activitatea societăţii „clubul de la Roma”. Clubul purta înaintea anului 1984 denumirea de „Clubul celor zece mari”, având rolul de a studia probleme economice şi de a elabora strategii de dezvoltare. În anul 1973 clubul a publicat un raport preliminar asupra proiectelor sale speciale „Proiectul Strategiei de Supravieţuire”. Raportul se numea „Model regionalizat şi adaptat al sistemului mondial”. Conform acestui raport Clubul de la Roma a conceput proiectul său de supravieţuire în funcţie de două obiective precise: a) permitea punerea la punct a sistemului care să asigure dezvoltarea viitoare a sistemului mondial, scenarii care prezintă viziuni ale viitorului mondial reieşind din diferite culturi şi sisteme de valori, şi care reflectă aspiraţiile şi temerile multor regiuni din lume; b) punerea la punct a unui mijloc de planificare şi de evaluare a opţiunilor pentru marile decizii care trebuie luate, şi în acest mod să se constitue baza de rezolvare a conflictelor prin cooperare mai curând decât prin confruntare. Tot în acelaşi timp Clubul de la Roma a pus la punct un model informatic al lumii şi al locuitorilor săi. Sistemul mondial elaborat de Clubul de la Roma se prezintă „sub forma regiunilor în interacţiune, cu posiblitatea de a studia o ţară sau o subregiune dată în contextul dezvoltării regionale sau mondiale. Sistemul informatic mondial este elaborat pe niveluri vizând îndeosebi geofizica, ecologia, tehnologia, economia politica, biologia”. Acest model a fost dezvoltat pentru a servi la analiza politicilor legate de problemele de criză printre care sunt amintite:
- utilizarea resurselor energetice şi evaluarea tehnologiilor;
- cererea şi producţia de alimente ( un punct foarte important deoarece cine controlează hrana, controlează lumea );
- creşterea demografică şi efectele programelor de control ale naşterilor;
- reducerea inegalităţilor în dezvoltarea regională;
- epuizarea anumitor surse în special cele de petrol;
- constrângerile impuse creşterii economice; limitarea mâinii de lucru. Acest model politic elaborat în 1973 a fost pus în aplicare ulterior de mai multe state. Planul pentru viitor avea trei segmente:
- evaluarea schimbărilor opţiunilor pentru situaţii de criză care ar putea apărea;
- punerea în funcţiune a unei reţele mondiale de comunicare prin satelit, care ar lega diferite regiuni;
- crearea unei regiuni subdezvoltate în scopul de a evalua metodele de rezolvare a problemelor specifice care s-ar putea ivi în calea „noii ordini” preconizate (cred că nu exagerez dacă socotesc această zonă subdezvoltată şi creată artificial pentru studiu, este formată din ţările este europene, care nu mai găsesc calea de întoarecere prin labirintul impus de cei tari, fără ajutorul lor. Cineva vrea să se asigure că nu vom găsi ieşirea din „criză” fără ajutorul oferit „gratuit” de Uniunea Europeană).