ocultismul forma pervertită a sacralităţii,cap.VII

Magia. Definind această disciplină Ioan Petru Culianu o numea o artă subtilă, care se referă la o lume a imaginarului, ce a dominat mentalitatea occidentală timp de secole. Supoziţia practicilor magice este că orice obiect din lume se află în mijlocul unui transfer universal de unde şi radiaţii. În acest joc magic este prezent un centru aflat pretutindeni şi nicăieri. Orice lucru sau eveniment situat obligatoriu în centrul unor energii are o iradiere universală. Magia se întemeiază pe puterea unor lungimi de undă a radiaţiilor, de a ajunge la punctele vizate de operator. Magicienii sunt specialiştii interpretării acestor lungimi de undă şi singurii în măsură să le controleze. Destinatarii mesajului magic sunt victimele magiei, iar itenţia imprimată radiaţiilor aparţine magicianului. Cercetând amănunţit magia, Ioan Petru Culianu s-a oprit şi asupra formelor ei populare, cunoscute sub numele de vrăjitorie. Astfel vrăjitorii ar fi magicienii satelor „specialiştii neortodocşi ai sacrului”, care invocau în ritualurile lor forţe, puteri şi zeităţi străine şi contrarii canonului creştin. Acesta este şi motivul pentru care vrăjitoria a fost respinsă de către Biserică, practicanţii ei sfârşind adeseori în tribunalele Inchiziţiei.
Toţi istoricii religiei menţionează existenţa vrăjitoriei, aduncând precizarea că este o practică utilizată în special de femei. Fenomenul este foarte complex. În Europa secolelor XIII – XIV se credea în existenţa unui adevărat complot pentru preluarea puterii de stat organizat de vrăjitori, leproşi şi evrei. Există adevărate procese împotriva evreilor, leproşilor şi vrăjitorilor, care erau consideraţi deopotrivă vinovaţi pentru toate relele ce apăreau (inundaţii, molime). Conform acestor documente ce redau în general declaraţii primite de practicanţi după ce erau torturaţi, vrăjitorii şi vrăjitoarele se adunau noaptea, de obicei în locuri singuratice, uneori sosind în zbor pe diverse obicte sau animale, având trupurile unse cu alifii speciale sau alteori transformaţi ei înşişi în animale. Cei care veneau la întruniri pentru prima dată trebuiau să se lepede de credinţa creştină, să profaneze cele sfinte şi să se închine diavolului prezent sub formă omenească de cele mai multe ori, sau sub formăă de animal. Urmau apoi banchete, dansuri, orgii sexuale, iar la plecare primeau în dar de la diavol alifii şi prafuri malefice. Acesta este pe scurt descrierea sabatului. Vorbind despre sabatul vrăjitorilor descrierile sunt multiple şi diverse „mai ales în ce priveşte denumirile date întrunirilor şi a celor prezenţi acolo proveniţi din altă lume”.
Ioan Petru Culianu susţine că fenomenul pus în discuţie este mult mai complex. Culianu foloseşte în explicarea fenomenului celebra teorie sociologică a predicţiei creatoare, conform căreia „atunci când oamenii definesc o situaţie ca fiind reală ea devine reală prin consecinţele definirii ei ca reală”. În consecinţă trebuie să fim circumspecţi cu textele ce redau fenomenul vrăjitoriei şi reprezintă ca pe un flagel social ce s-a abătutu asupra Europei Occidentale. S-ar putea ca în multe situaţii să nu avem prezentată o vrăjitorie propriu-zisă , aşa cum era înţeleasă atunci de oficialii Bisericii, ci cu rămăşiţele unor veritabile ritualuri precreştine de iniţiere, care puneau în joc alte puteri şi zeităţi, diferite de cele creştine, dar nu în mod necesar diabolice (comentariul aparţine lui Nicu Gavriluţă asupra gândirii lui Culianu. Ca şi creştin ştim că orice orientare religioasă în afara celei prezentate de Biserică este o orientare spre diavol. Dacă nu credem în Hristos, atunci adorăm pe celălalt, adică pe antihrist). Părerile referitoare la vrăjitorie sunt multiple. În studiul de faţă mă interesează mai puţin aspectul istoric pe care l-am menţionat pentru a arăta că magia sub diverse forme a fost practicată în mediul creştin din cele mai vechi timpuri. Unii autori le consideră reminescenţe precreştine ale unor rituri străvechi. Eu, ca şi teolog, le numesc forme de adorare a diavolului, forme care s-au modificat în timp, subiectul de adorat rămânând mereu acelaşi. Mă interesează fenomenul magiei mai mult decât celelalte discipline ale „Philosophiei Occulta”, deoarece magia, prin practicile ei, a reuşit şi reuşeşte în continuare să câştige teren în domeniul manipulării maselor.