Sfântul Ioan Rusul şi pilda unei altfel de mucenicii

Sfântul Ioan Rusul a fost unul din prizonierii de război ce au avut de înfruntat reaua pătimire a stării de sclav aflat sub stăpânirea turcilor. Acest mare sfânt, ale cărui sfinte moaşte întregi sunt izvor de minuni şi de tămăduiri şi în zilele noastre, nu are, paradoxal, o viaţă care să aibă un aspect eroic. Mai degrabă putem spune că Sfântul Ioan Rusul a dus o viaţă extrem de simplă, de modestă. Întru smerenie s-a arătat sfinţenia sa, dar şi cu putere, încă din viaţa sa pământească. El a făcut o alegere simplă: ca rob aflat în mâna turcilor, prin lepădarea de Hristos şi acceptarea musulmanizării, putea să obţină un trai mai uşor şi mai tihnit. Prin dragostea sa de Hristos, a ales însă să fie ţinta maltratărilor, a batjocurilor şi a înjosirilor la care era supus în fiecare zi, ca “necredincios” şi ghiaur ce se afla. Un rob ghiaur era o spurcăciune în faţa turcilor, aşa cum un creştin (ca si orice alt om care nu e mozaic) este spurcăciune în faţa evreilor fanatici. El nu era privit ca om, şi nici măcar ca un animal sau rob-instrument, ci era pur şi simplu o fiinţă respingătoare şi dispreţuită, fără valoare.
Acest fel de viaţă a ales sa trăiască Sfântul Ioan Rusul, de dragul lui Hristos! Şi acest lucru i se socoteşte, credem, ca mucenicie, nu una săvârşită prin martiriul sângelui, ci prin zilnica asumare a condiţiei de fiinţă umilită şi batjocorită pentru credinţa sa. Să îl avem ca o pildă vie în faţa ochilor noştri, deoarece alegerea Sfântului Ioan Rusul, dezgolită de orice fel de mângâiere adusă de poza eroică şi de emfaza celor ce se umflă în pene cu onoarea sau cu vitejia lor triumfalistă, mucenicia tăcută a răbdării, a răbdării de fiecare zi şi până la sfârşit, aceasta este singura alegere mântuitoare care ne stă şi nouă în faţă, într-o societate care devine pe zi ce trece mai batjocoritoare faţă de creştinism şi faţă de creştini decât cea turcă din trecut.

Icosul 2:
Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:

Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemănat lui;
Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună-mireasmă;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeşti în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;
Bucură-te, candelă care ai ars cu undelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 3:
Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!
Fragmente din „Acatistul Sfântului Ioan Rusul”
„Oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce…”- Părintele Ioan Negruţiu

„În luna iulie, când împlineam anul de când eram cu domiciliul obligatoriu, m-am culcat într-o noapte mai târziu, aveam foarte mult de lucru în parohie, şi după ce am adormit, spre dimineaţă, m-a trezit un vis, un vis cum n-am mai avut şi cred că nu voi mai avea niciodată. Mi-a apărut în vis Domnul Iisus Hristos. Eu mă găseam la poalele muntelui Golgota şi aveam de gând să ajung sus, poate voi găsi Crucea Domnului. N-am fost niciodată la locurile sfinte, şi urcând greu Golgota, eram cu capul în jos, când am ridicat capul deja ajunsesem fără să-mi dau seama chiar în faţa Crucii Domnului Hristos. Era singur pe cruce, crucile tâlharilor erau goale şi Iisus era încă viu. A deschis ochii, m-a privit, m-au trecut fiori, şi am întrebat: «Doamne, ai rămas singur? Nici tâlharii nu mai sunt cu Tine? Şi ei Te-au părăsit? Porunceşte-mi, Iisuse, dacă sunt vrednic de aceasta, să mă răstignesc şi eu pe o cruce alături de Tine! Pe care vrei să mă aşez? Pe cea din dreapta sau pe cea din stânga?» Şi Iisus mi-a răspuns: «Nu mai au semnificaţia pe care au avut-o oarecând crucea din dreapta sau crucea din stânga. De acum încolo, oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce, şi pe cea din dreapta, şi pe cea din stânga». Şi am dat să mă apropii de cruci şi I-am atins fluierele picioarelor cu mâna. Erau reci ca gheaţa, şi un fior deosebit de puternic m-a pătruns şi m-am trezit. Mi-am dat seama că e semn de la Domnul Hristos, că în ziua aceea va trebui să încep o nouă Golgotă. Şi m-am gândit să fug… Mi-am făcut rugăciunea în genunchi, mi-am făcut un mic bagaj de mână cu care mă gândeam să înaintez spre gara cea mai apropiată şi să înaintez unde m-o ajuta Dumnezeu. Când a fost gata tot şi era să ies pe uşă şi să plec, am auzit zgomot de motor de maşină. M-am uitat de după perdea şi am văzut că în curtea mea intra maşina Securităţii din Galaţi…”
Părintele Ioan Negruţiu a ales să ducă o viaţă de mucenicie. Visul pe care l-a avut este reprezentativ nu doar pentru viaţa sa, ci pentru întregul sobor de clerici care, atunci când fiara roşie a încercat să sufoce credinţa creştină, au avut curajul de a-L mărturisi pe Hristos… Un mare sobor, format din preoţi de mir sau preoţi de mănăstire, tineri şi mai puţin tineri, însufleţiţi de iubirea de Dumnezeu şi iubirea de neam. Datorită lor, aşa cum a spus patriarhul Justinian, „altarele româneşti s-au mutat în închisori!”. Cu ei s-a împlinit cuvântul Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri…!” (Matei 10, 32).

internet