Începutul Triodului, duminica 33 după Rusalii

FRAŢI CREŞTINI,
Am intrat cu ajutorul lui Dumnezeu, într-o nouă perioadă a anului bisericesc, perioada triodului, numită astfel după cartea de cult care ritmează viaţa liturgică în această perioadă. Triodul, sau trei ode, trei cântări cu Dumnezeu, aşa cum este menţionat pe coperta cărţii, cuprinde trei imnuri mari, Canonul de pocăinţă a sfântului Andrei Criteanul, denia Acatistului şi prohodul Domnului, slujbe cunoscute şi îndrăgite de întreaga ortodoxie. Este perioada ce cuprinde postul mare, perioadă de rugăciune şi pocăinţă pentru fiecare creştin. Slujba utreniei din acest timp ne aminteşte că uşile pocăinţei sunt deschise pentru toţi, iar Domnul ne îndreaptă paşii pe calea mântuirii.

Duminica de azi, numită a vameşului şi a fariseului după pericopa evanghelică citită (Lc 18,10-14), deschide şirul de duminici pregătitoare întâmpinării postului mare. Mântuitorul Iisus Hristos dorind să ofere ucenicilor un model de pocăinţă le rosteşte această pildă, în care doi oameni, provenind din stări diferite merg la templu să se roage; unul este vameş, celălalt fariseu. În general iudeii nu aveau o părere prea bună despre vameşi, pe care îi considerau colaboratori cu romanii şi care adeseori exagerau cerând taxe mai mari decât erau în realitate. La polul celălalt este fariseul, un om ce făcea parte dintr-o grupare religioasă rigoristă ce considerau că împlinesc Legea în cele mai mici detalii. Au apărut ca grupare religioasă după întoarcerea din robia babiloniană, poate ca o necesitate, deoarece mulţi iudei au uitat în timpul anilor grei de robie, limba şi legea străbună. Au degenerat însă în timp, ajungând în perioada Domnului să fie sinonimi cu făţarnicii, deoarece împlineau Legea nu din iubire faţă de Dumnezeu, ci pentru a fi lăudaţi de oameni. Adeseori au fost mustraţi de Domnul fiind exemple negative. Fariseul de azi oferă exact un astfel de model, adică cum nu trebuie să facem dacă dorim să ajungem la îndreptare. Uită cu desăvârşire de ce merge la Templu şi în loc de rugăciune începe să-şi etaleze calităţile, uitând că ele sunt daruri de la Dumnezeu, ajungând în cele din urmă la judecarea aproapelui, a vameşului ce nu îndrăznea să privească cerul, ci stătea umil zicând „Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului”. Deşi aparent fariseul a procedat corect, fiind un bun împlinitor al Legii, greşea în raportul lui cu Dumnezeu; se lăuda cu faptele sale şi desconsidera pe cel de lângă el. Vameşul a avut cu siguranţă păcate multe, dar avea şi umilinţă, recunoscându-se nevrednic. Această recunoaştere a stării de păcat îl aduce pe vameş la îndreptare. Rămâne pentru noi vameşul anonim model de pocăinţă, deoarece suntem chemaţi mai ales în perioada postului ce va urma la Taina Sfintei Spovedanii, unde cu umilinţă ne mărturisim neputinţa duhovnicească lui Dumnezeu care stă şi ascultă ceea ce spunem noi duhovnicului nostru.

Spovedania sinceră, cu părere de rău, are întotdeauna dezlegare de la Dumnezeu. De aceea trebuie să ne asemănăm vameşului în dorinţa lui de a primi iertarea de care avem atât de multă nevoie fiecare din noi. Vom intra în post cu această dorinţă de a relua legătura noastră cu Dumnezeu, iar vameşul de azi rămâne exemplu de pocăinţă pentru toţi care doresc sincer să devină fii ai lui Dumnezeu.

Pr. Tudor BUDEANU