În numărul trecut al „Învierii”, la finalul articolului Taina jertfei, scriam că vom pomeni în paginile acestui periodic pe mulţi din cei care s-au jertfit în ultima vreme pentru acest neam şi pentru Hristos, oameni pe care istoria contemporană nu prea se străduieşte să-i prezinte în lumina cea adevărată neamului, pentru care ei şi-au dat viaţa.
Toţi cei pe care îi vom pomeni sunt vrednici de locul întâi, fiecare dintre ei, în temniţă, Golgota neamului românesc suind, niciunul fiind mai prejos decât celălalt.
Se cuvine însă a începe cu Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt "Sfântul închisorilor". El este unul din tinerii martiri care au murit în închisorile regimului comunist. S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia - d 18 februarie 1952 închisoarea Târgu Ocna.
În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi şi totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este "unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce, pentru a-i pregăti de lupta împotriva comunismului, ce ameninţa atunci România.
Astfel, şi-a săvârşit sentinţa la închisorile de la Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile contactate aici întărindu-l duhovniceşte. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte". A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rosteşte ultimele sale cuvinte:"Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul", după care trece la cele veşnice.
În veci fie lăudat numele lui! Amin!
MARIAN MĂGUREANU
Toţi cei pe care îi vom pomeni sunt vrednici de locul întâi, fiecare dintre ei, în temniţă, Golgota neamului românesc suind, niciunul fiind mai prejos decât celălalt.
Se cuvine însă a începe cu Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt "Sfântul închisorilor". El este unul din tinerii martiri care au murit în închisorile regimului comunist. S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia - d 18 februarie 1952 închisoarea Târgu Ocna.
În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi şi totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este "unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce, pentru a-i pregăti de lupta împotriva comunismului, ce ameninţa atunci România.
Astfel, şi-a săvârşit sentinţa la închisorile de la Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile contactate aici întărindu-l duhovniceşte. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte". A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rosteşte ultimele sale cuvinte:"Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul", după care trece la cele veşnice.
În veci fie lăudat numele lui! Amin!
MARIAN MĂGUREANU